Național
Şofer de TIR, reținut după ce a furat sute de litri de kerosen. Cisterna trebuia să ajungă la aeroport. FOTO
Un şofer profesionist de TIR a fost reţinut de poliţiştii prahoveni după ce a fost prins în timp ce fura din autocisterna pe care o conducea kerosen destinat avioanelor
Un şofer profesionist de TIR a fost reţinut de poliţiştii prahoveni după ce a fost prins în timp ce fura din autocisterna pe care o conducea kerosen destinat avioanelor/ Foto: IPJ Prahova
Un şofer profesionist de TIR a fost reţinut de poliţiştii prahoveni după ce a fost prins în timp ce fura din autocisterna pe care o conducea kerosen destinat avioanelor.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IJP) Prahova a informat, vineri, că poliţiştii Serviciului de Ordine Publică Prahova au depistat în flagrant un bărbat în timp ce sustrăgea produs petrolier din cantităţile transportate cu o autocisternă.
„Din primele verificări a reieşit faptul că, bărbatul, angajat al unei societăţi comerciale de transport, în timp ce se afla în parcarea unui restaurant de pe raza judeţului Braşov, până la sosirea poliţiştilor, ar fi reuşit să sustragă cantitatea de 100 de litri combustibil Kerosen, tip JET A1”, arată informarea IJP Prahova.
Surse judiciare au precizat că acest combustibil trebuia să ajungă pe un aeroport, fiind destinat avioanelor.
Ulterior flagrantului, poliţiştii au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară în judeţul Braşov, la sediul unei societăţi comerciale, unde au găsit 900 de litri combustibil tip JET A1, 550 de litri motorină şi 6.000 de litri de combustibil lichid tip păcură.
„În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că bărbatul în vârstă de 46 de ani din comuna Brebu ar fi sustras în perioada 31 august -13 octombrie a.c., cantitatea de 600 de litri combustibil din cantităţile transportate cu autocisterna aflată în dotare”, menţionează informarea transmisă de IJP Prahova.
Bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat unităţii de parchet competente în vederea luării unei alte măsuri preventive.
Cercetările sunt continuate de către poliţiştii Serviciului de Ordine Publică, în vederea stabilirii întregii activităţi infracţionale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat în formă continuată.
CITEȘTE ȘI: