Național
Trei zboruri SMURD într-o singură zi, la Bacău. Heliportul, de 4 milioane de euro, s-a realizat din bani europeni
Premieră la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău: trei zboruri SMURD într-o singură zi. Construcția heliportului s-a făcut în cadrul unei investiții de 4 milioane de euro. Și viitorul Spital Regional de Urgență din Cluj ar putea dispune de un heliport.
Trei zboruri SMURD într-o singură zi, la Bacău/foto: Spitalul Județean de Urgență Bacău Facebook.com
Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Bacău a înregistrat, miercuri, o premieră, după ce elicopterul SMURD a efectuat trei zboruri către unităţi medicale din Iaşi,
„Premiera la heliportul SJU Bacău: 3 zboruri într-o singură zi! Doi pacienţi în vârstă, de la secţia Cardiologie şi un copil de la ATI Pediatrie au fost preluaţi cu elicopterul SMURD fiind transferaţi către unităţi medicale din Iaşi”, a declarat prefectul Lucian-Gabriel Bogdănel.
La rândul său, conducerea SJU Bacău a subliniat că, dincolo de premiera înregistrată, există certitudinea că trei pacienţi au acces rapid la îngrijiri de specialitate.
CITEȘTE ȘI:
Trei spitale din Cluj ar putea fi realizate cu bani din PNRR
„De la punerea sa în funcţiune, în urmă cu aproximativ o lună, heliportul SJU a deservit deja 6 zboruri de urgenţă. (…) Prin construirea heliportului, SJU Bacău îşi sporeşte capabilităţile de intervenţie şi preluare a cazurilor de urgenţă. Totodată, urgenţele aeriene se dovedesc vitale şi în cazul transferului de pacienţi sau al prelevărilor de organe”, a precizat conducerea SJU Bacău.
Extinderea Unităţii de Primiri Urgenţe şi construirea heliportului din cadrul SJU Bacău au fost finanţate cu fonduri europene în valoare de aproape 4 milioane euro.
Încă din mai 2020, construcția unui heliport pe acoperișul Spitalului Județean de Urgență a fost demarată și la Bistrița.
Și în Cluj a existat intenția realizării unui heliport pe amplasamentului unei parcări din zona centrală a oraşului, situată în imediata vecinătate a primăriei, care va fi folosit pentru cazuri medicale de urgenţă. Însă, deocamdată, elicopterele SMURD aterizează în continuare la aeroport. Dar Cluj-Napoca ar putea dispune de un heliport în momentul în care va fi finalizată construcția Spitalului Regional de Urgență Cluj.
De asemenea, potrivit proiectului, viitorul Centru de Transplant din Cluj va avea și heliport
CITEȘTE ȘI: