Național
Un bărbat a murit dupa ce a fost împușcat în urma unei partide de vânătoare neautorizată
Un bărbat de 50 de ani a murit, marţi, după ce a fost împuşcat cu o armă de vânătoare de colegul său la o partidă de vânătoare neautorizată.
Niciunul dintre cei doi bărbați nu dețineau permis de port armă /FOTO: pixabay.com
Cei doi bărbați ar fi ieșit la vânătoare lângă localitatea Crivina, județul Timiș, unul dintre ei împușcându-l accidental pe celălalt. A fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi braconaj, cercetările fiind continuate în vederea stabilirii cauzelor producerii incidentului.
„Poliţiştii Secţiei 6 Rurale Găvojdia au fost sesizaţi prin apel 112, cu privire la faptul că în apropierea localităţii Crivina, un bărbat ar fi fost împuşcat cu o armă de vânătoare. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, constatând că un bărbat de 56 de ani, în timp ce se afla la o partidă de vânătoare neautorizată ar fi împuşcat accidental un alt bărbat, de 50 de ani, care participa la vânătoare, rezultând decesul acestuia. La faţa locului au fost găsite două arme de vânătoare şi mai multe cartuşe, acestea fiind confiscate şi ridicate în vederea continuării cercetărilor”, precizează IPJ Timiş.
De asemenea, în urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că niciunul dintre cei doi bărbaţi nu deţinea permis de port armă.
CITEȘTE ȘI: