Național

Sondaj IRES: Ce cred românii la un an de război în Ucraina? Trei sferturi au în continuare teama că România o să fie invadată

La un an de la debutul războiului din Ucraina, trei sferturi dintre români au în continuare teama că România este în pericol să fie invadată.

Borodyanka, regiunea Kiev, Ucraina. 08 aprilie 2022/ Foto: depositphotos.com Borodyanka, regiunea Kiev, Ucraina. 08 aprilie 2022/ Foto: depositphotos.com

 

 


Potrivit unui sondaj IRES, la un an de la debutul războiului din Ucraina, trei sferturi dintre români au în continuare teama că România este în pericol să fie invadată, la rândul ei, iar mai bine de unul din zece români spun că se simt, în continuare, în pericol, în țara noastră. Pe acest fond de teamă, de la începutul războiului, 13% dintre români s-au gândit chiar să părăsească țara, iar aproape 30% iau în considerare să plece din țară dacă războiul se va extinde și în România.

 


„Totuși, încrederea românilor în capacitatea NATO de a face față unui atac al Rusiei împotriva țărilor membre din regiunea României este foarte ridicată, atingând cea mai înaltă cotă (80%) de la debutul invaziei”, se arată în studiul citat anterior.

Sondajul IRES arată cum au evoluat, în ultimele 12 luni, sentimentele și percepțiile pe care le au românii cu privire la războiul declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.


Interesul românilor pentru războiul din Ucraina rămâne crescut

Chiar și după un an de la declanșarea războiului din Ucraina, două treimi dintre români sunt interesați de modul în care evoluează evenimentele din țara vecină și le urmăresc. Procentul este unul relativ constant, vârful de interes fiind atins în martie 2022.

Două treimi dintre românii care urmăresc evenimentele din Ucraina se informează cel puțin zilnic (30% de câteva ori pe zi, iar 35% cel mult o dată pe zi), un sfert dintre ei de 2-3 ori pe săptămână, iar 11% o dată pe săptămână sau mai rar.
Locuitorii din Moldova, adulții peste 64 de ani și bărbații sunt cei care urmăresc, în mod constant evenimentele din Ucraina, în proporții mai ridicate decât alte categorii de respondenți.


CITEȘTE ȘI:
Ucraina trăiește un an de la începutul războiului. Cronologia celor mai importante evenimente din ultimele 12 luni de conflict
Un an de război în Ucraina. Boc: „Europa a greșit când i-a permis lui Putin să anexeze Crimeea”

Televiziunea rămâne sursa principală de informare; posturile românești, inclusiv variantele lor online, sunt menționate de 87% dintre cei care doresc să fie la curent cu evenimentele din Ucraina, iar 12% menționează posturile de televiziune străine. Rețelele sociale online sunt principalul mijloc de informare pe acest subiect pentru 24% dintre respondenți. De la posturile de televiziune românești se informează în proporții mai ridicate respondenții peste 50 de ani, cei cu educație scăzută, dar și femeile; rețelele sociale sunt preferate de respondenții cu vârste între 18 și 50 de ani, dar și de cei cu studii superioare.

Evenimentele din Ucraina rămân subiect pentru discuțiile cu prietenii pentru 17% dintre participanții la studiu, dar și cu colegii de muncă pentru 9% dintre români.


Aproximativ o treime dintre români spun că nu urmăresc desfășurarea războiului din Ucraina. În rândul acestora îi regăsim în proporții mai ridicate pe tineri și pe adulții cu vârsta maximă de 50 de ani.

Românii se tem de un război nuclear

Sentimentele pe care românii le resimt cu privire la războiul din Ucraina au rămas neschimbate, în ultimele șase luni: teama este emoția dominantă, urmată fiind de îngrijorare și neliniște, dar și de compasiune. Aproape unul din trei români (30%) declară că teama este sentimentul pe care îl resimte cel mai puternic cu privire la conflictul armat din țara vecină. Îngrijorarea și neliniștea (13%), dar și tristețea (8%), alături de compasiune, milă ori solidaritate (14%) sunt, de asemenea, resimțite.

Față de sondajul similar realizat în august 2022, la șase luni de la izbucnirea războiului, în rândul românilor crește ușor îngrijorarea cu privire la orizontul de finalizare a acestui conflict, dar și cea legată de posibilitatea izbucnirii unui conflict nuclear.

Îngrijorarea românilor cu privire la extinderea războiului din Ucraina în țara noastră este în continuare semnificativă; la un an de la debutul conflictului două treimi dintre participanții la acest sondaj spun că le este teamă că România este în pericol de a fi invadată, iar dintre aceștia un sfert cred că acest lucru se va și întâmpla. Procentele sunt în ușoară creștere față de luna august 2022, dar în scădere față de perioada de debut a conflictului.

Femeile, vârstnicii, persoanele cu educație scăzută și care locuiesc în mediului rural sunt cei în rândul cărora sentimentul de teamă privind pericolul invadării României este mai ridicat decât în rândul altor categorii de respondenți. În același timp, femeile, respondenții cu vârste între 31 și 50 de ani, persoanele cu educație scăzută și care locuiesc în mediului rural, dar și în Moldova sunt mai convinși de o posibilă invazie a României.

45% dintre respondenții care cred că România este în pericol de a fi invadată sunt de părere că acest lucru este posibil să se întâmple în acest an, 10% spun că anul viitor, iar 36% cred că mai târziu. În timp ce jumătate dintre participanții la studiu spun că de la începutul izbucnirii războiului din Ucraina nu s-au simțit în pericol în România, 12% susțin că se simt în pericol și acum, 15% au declarat că s-au simțit în pericol doar la începutul războiului, iar 23% se simt în pericol uneori, în funcție de evoluția evenimentelor din țara vecină.
Femeile, persoanele cu educație scăzută și persoanele care locuiesc în mediul rural și în Moldova se regăsesc în proporții mai crescute printre respondenții care se simt în pericol și în prezent. 13% dintre participanții la sondaj recunosc că s-au gândit de când a început războiul să părăsească România.

Pe de altă parte, peste un sfert dintre români spun că cazul în care războiul din Ucraina se va extinde și în România, iau în considerare să plece în altă țară. Sunt mai înclinați să facă acest lucru tinerii cu vârste între 18 și 35 de ani, dar și cei între 36 și 50 de ani, respondenții cu studii superioare, femeile, cei care locuiesc în orașe și în județele din Moldova. 

Aproape două treimi dintre români (62%) declară că își doresc ca România să sprijine Ucraina în războiul aflat în plină desfășurare, în timp ce 36% susțin că nu doresc acest lucru. Dacă în favoarea sprijinirii Ucrainei îi regăsim în proporții mai crescute pe tineri și pe respondenții cu studii superioare, persoanele cu vârste între 51 și 65 de ani se poziționează în proporții mai ridicate decât alte categorii împotriva acestui sprijin.

CITEȘTE ȘI:
Rușii au pus sub blocadă totală portul Mariupol. Ce rol are acest lucru în invazie? Doi jurnaliști, atacați violent de ruși
Moscova interzice protestele pro sau contra Ucrainei. Care este motivul?

Întrebați cum anume ar trebui România să sprijine Ucraina în perioada următoare, cei mai mulți dintre participanții la sondaj cred că ajutorul trebuie să se materializeze prin oferirea de ajutoare umanitare (92%), 91% cred că țara noastră ar trebui să ajute refugiații din țara vecină (91%), 72% cred că ar trebui să ofere ajutor de specialitate, prin experți în diferite domenii (72%), iar 42% spun că România ar trebui să trimită armament în Ucraina.

Românii sunt favorabili extinderii NATO și a UE. 88% dintre participanții la sondaj sunt, într-o oarecare sau în foarte mare măsură, de acord ca Republica Moldova să devină membru al Uniunii Europene, iar 72% sunt de acord ca același lucru să se întâmple cu Ucraina. De asemenea, 83% dintre români se declară favorabili primirii Finlandei și Suediei în NATO.

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de 1.353 indivizi de 18 ani și peste, iar eroarea maximă tolerată este de ± 2,7%. Studiul a fost realizat în perioada 30 ianuarie – 3 februarie 2023, iar datele au fost culese prin metoda CATI (Computer Assisted Telephone Interviewing).

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Foto: depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Vladimir Putin, discurs după aproximativ un an de război: „Rusia voia pacea, dar la spatele nostru se pregătea un scenariu diferit”

După un an de război, 95% dintre ucraineni cred că vor învinge Rusia. 17% dintre ucraineni au pierdut o persoană dragă

Ultimele Stiri
abonare newsletter