Național

Jandarmeriță a Brigăzii Speciale de Intervenție, prinsă în trafic cu droguri asupra ei

O jandarmeriță din cadrul a Brigăzii Speciale de Intervenţie a Jandarmeriei Române a fost prinsă cu droguri asupra ei, în timpul unei acțiuni de control în trafic.

Control trafic/Foto: Poliția Rutieră Facebook.com Control trafic/Foto: Poliția Rutieră Facebook.com

 

 


Angajata Jandarmeriei Române, sublocotentent al Brigăzii Speciale de Intervenție, se afla într-un taxi alături de o altă persoană, când a fost controlată de poliţişti, în cadrul unei ample operaţiuni în trafic desfășurată luni de polițiștii din București. 

 


„Ne reafirmăm, în mod transparent, aşa cum am făcut-o de fiecare dată, disponibilitatea de a oferi sprijin necondiţionat instituţiilor statului român şi ori de câte ori ni se vor cere informaţii care pot elucida astfel de situaţii, vom pune la dispoziţie, în regim de urgenţă, toate datele solicitate. Imediat după încheierea verificărilor şi comunicarea de către instituţiile abilitate, vom dispune măsurile necesare în conformitate cu legislaţia în vigoare”, potrivit unui comunicat al Jandarmeriei Române. 

Potrivit Jandarmeriei Române, cazul a fost preluat de Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate, în vederea continuării cercetărilor.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Justiția pensionarilor speciali, pentru pensionarii speciali: închisoare cu suspendare pentru poliţistul beat care a provocat un accident mortal la ieşirea din Sfântu Gheorghe

Ultimele Stiri
abonare newsletter