Național
Timişoara merge înainte cu Dominic Fritz primar pentru al doilea mandat: „Timişorenii au votat să mergem înainte”
Edilul USR Dominic Fritz a anunțat că a câștigat al doilea mandat de primar al Timișoarei, conform numărătoarii paralele a alianței din partea căreia a candidat la alegerile locale 2024.
Foto: Dominic Fritz - Facebook
Primarul în exerciţiu al municipiului Timişoara, Dominic Fritz, candidat pentru un nou mandat, a declarat, după închiderea secţiilor de votare, că victoria Alianţei Timişoara Unită (ATU) este o certitudine, după numărătoarea paralelă a ATU centralizată într-un sfert din secţii.
El a subliniat că această victorie a Alianţei Timişoara Unită transmite întregii ţări mesajul că „PSD poate fi învins”.
„Dominic Fritz a câştigat 49%, iar Nicolae Robu 35%, bineînţeles că acest rezultat încă se poate mişca într-o direcţie sau alta, dar cert este că astăzi stăm în faţa timişorenilor ca învingători. Astăzi, timişorenii au dat un vot să mergem înainte. Astăzi, timişorenii au votat să mergem înainte, să investim în educaţie şi să ne asigurăm că fiecare copil din Timişoara are acces la o infrastructură de educaţie de calitate. Timişorenii au votat să mergem înainte, să investim în sănătate şi, în sfârşit, să facem un nou spital municipal, să investim în continuare în infrastructura oraşului, într-un transport în comun de calitate, astfel încât să ne crească calitatea vieţii tuturor. Timişorenii au votat să mergem înainte, să recuperăm fiecare metru pătrat furat din patrimoniu. Această victorie pentru Alianţa Timişoara Unită, pentru Alianţa Dreapta Unită (ADU), este şi un semnal pentru România că Timişoara şi în 2024 este ferm împotriva PSD-ismului. Timişoara astăzi transmite acestei ţări că PSD poate fi învins”, a spus Dominic Fritz.
Edilul a subliniat că această bătălie abia a început, urmând două runde de alegeri pe care ADU le poate câştiga.
„Aceste şmecherii, de a combina localele cu europarlamentarele, această şmecherie nu va mai merge la prezidenţiale, nu va mai merge la parlamentare şi de aceea spun tuturor că vom putea să câştigăm şi prezidenţialele şi parlamentarele”, a mai afirmat Dominic Fritz.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: