Național

TRAGEDIE în București. Un bărbat a murit după ce a căzut de la etajul 20 al unui hotel din Capitală

Un bărbat în vârstă de 35 de ani a murit după ce s-a aruncat de pe Hotelul Intercontinental din București, a transmis, luni, Poliția Capitalei.

TRAGEDIE în București. Un bărbat a murit după ce a căzut de la etajul 20 al unui hotel din Capitală TRAGEDIE în București. Un bărbat a murit după ce a căzut de la etajul 20 al unui hotel din Capitală

 

 


Potrivit libertatea.ro, alarma a fost dată în această dimineață, în jurul orei 7:00.

 


Medicii sosiți la fața locului nu au reușit să îi salveze viața bărbatului, fiind declarat decesul. Trupul neînsuflețit al bărbatului a fost urcat în mașina Institutului de Medicină Legală (IML) și transportat pentru efectuarea necropsiei.

„În această dimineață, prin apel 112, a fost sesizat faptul că în zona adiacentă unei unități hoteliere din sectorul 1 se află decedat un bărbat, posibil precipitat de la mare înălțime. Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri - Biroul Morți Suspecte și Ucideri din Culpă în vederea stabilirii cauzelor și condițiilor în care s-a produs decesul”, a transmis Poliția Capitalei.

 

CITEȘTE ȘI:

Fată de 13 ani, lovită de o locomotivă într-o gară CFR. A fost transportată de urgență cu elicopterul la spital în Iași

Un bătrân de 80 de ani a căzut de la etajul trei, în Cluj-Napoca. Bărbatul, găsit INCONȘTIENT, a murit. FOTO

Ultimele Stiri
abonare newsletter