Opinii

Război și pace

E inevitabil, în tulburarea evenimentelor, să nu faci asocierea între ce se întâmplă în aceste zile în lume cu romanul marelui clasic rus Lev Nikolaevici Tolstoi. Precum seducător este, în cheie literară, să-ți închipui cum ar fi scris Dostoievski (alt mare clasic rus) acest roman copleșitor.

Dar necesar și obligatoriu este, în registru realist, să ne gândim cum va arăta cartea de geopolitică intitulată „Război și pace”, scrisă, în aceste vremuri, de „clasicul rus” Vladimir Putin și cine o va traduce corect în română.

Cât de preocupantă este pentru români posibilitatea declanșării unui război de amploare la granița țării? Cât de conștientizată a devenit această perspectivă în rândul oamenilor obișnuiți? Cât de justificată ar fi îngrijorarea unei țării aflată într-o poziție strategică cheie? Nu avem răspunsuri la aceste probleme, nu avem informații suficiente și nu avem decât prea puține interpretări atunci când acestea ar fi stringent necesare. În anii 90 când am intrat eu în presă chiar și cel mai neînsemnat ziar (atunci ziarele erau baza) avea o pagină, o rubrică (cel puțin) de internațional, de știri externe, ce făceau conexiunea cu o lume nici măcar atât de globalizată ca acum. Treptat, în mod paradoxal (sau chiar stupid), pe măsură ce România se (re)întorcea în lume după izolarea comunistă, aceste rubrici au devenit tot mai rare, mai superficiale și mai prost făcute, pentru ca, pe alocuri, să dispară cu totul, odată cu jurnaliștii care le susțineau, specialiști, cititori de agenții, analiști, comentatori. Culmea au atins-o televiziunile de știri (cea mai mare parte) prin opacitate și ignoranță în materie. Binențeles,  sub același pretext străveziu, al lipsei interesului public, dar, cu siguranță, pentru a face loc jurnalismului tabloid (voit neimplicat politic) sau jurnalismului partizan (voit superimplicat politic), specii cărora le suntem prizonieri și acum. Ei bine, astăzi când avem nevoie de acești specialiști în „externe” când pagina de „Internațional” ar putea deveni zilnic prima pagină, e limpede că nu suntem pregătiți, că bâjbâim și orbecăim, privând publicul de cele mai importante informații și judecăți.

În materie de eveniment internațional major, presa românească, cu durere o spun, nu are capacitate de reacție (scuzabilă doar financiar), dar nici expertiză (impardonabilă profesional), astfel încât reacțiile sunt temporizate, vagi, neutre, banale sau, dimpotrivă, exagerate, tabloide, se așteaptă marile agenții și publicații să-și prezinte informațiile și pozițiile, iar analiștii stau pitiți în spatele comentatorilor străini. Tocmai asta e problema, deoarece, cu mici excepții, „citirea” unor evenimente majore, dramatice sau tragice fiecare o face pentru publicul său, pentru conducătorii săi și pentru interesele țării din care provine, peste toate regulile deontologice. Cum ar veni, fiecare „trage spuza pe turta lui”. Pe turta noastră cine trage spuza, cum lecturăm aceste fapte complicate, cum ne identificăm  interesele și cum știm ce e bine și ce nu pentru noi? Am constatat pe viu că există în România comportamente extreme, pe bază de ignoranță: de la unii care izbucnesc în râs când aud de război, până la alții care nu doar se gândesc, ci se pregătesc să emigreze, dilema fiind unde.  Adăugați la asta „glume social media” privind mobilizarea rezerviștilor și dezmințiri „contextuale” ale autorităților pentru a întregi un tablou al lipsei de responsabilitate și al ignoranței.

Eu nu sunt specialist în politică externă, dar pot crede, de exemplu, că Rusia dorește refacerea URSS și că are deja un front deschis (Ucraina) și alte trei laboratoare pregătite: Transnistria–Moldova, Estonia și Kazahstan și că ani buni de aici nu va da înapoi; de asemenea, văd că Statele Unite (cu iluzia menținerii statutului de unică putere mondială) stau cu avioanele încărcate și cu degetul pe trăgaci; mai cred că și Germania dorește și poate să-și crească ascendentul asupra Europei șamd; și mai văd o lungă listă de „victime geopolitice”, printre care și noi. Înainte de a dobândi acest „statut implacabil” și a vedea că nu putem face nimic, ar fi bine să fim măcar informați, să înțelegem, apoi mai vedem. Sunt momente în care atât conducătorii, cât și cetățenii și mijloacele de comunicare trebuie să fie la înălțime. Acesta este unul dintre cazuri.

Generațiile active de acum cunosc războiul din poveștile bunicilor, din cărțile de istorie și din filme. Nici să nu-l știe altfel. Dar tot istoria ne-a învățat (deși parcă știam) că „iarna nu-i ca vara” (hăhăhă) și tot ea ne-ar putea învăța că „războiul nu-i ca pacea” (Ghinion!). Să nu fim la fel de nepregătiți.

Viorel Nistor este lect. univ. dr. la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din UBB, Departamentul Jurnalism. Viorel Nistor are peste 20 de ani de experienţă în presă şi predă jurnalismul de 10 ani. A scris la revista NU, Ziua, Ziarul de Cluj şi Clujeanul.