Opinii

Șansele lui „U”

Scriu destul de rar despre sport, cu toate că sunt amator și cunoscător de sport și aș avea ce scrie. Scriu și mai rar despre „U” Cluj, cu toate că sunt suporter vechi al echipei (de la 13-14 ani) și, de bine sau de rău, este tot timpul ceva de spus despre „U”.

O regulă nescrisă a jurnalismului însă zice să nu scrii niciodată despre rude, prieteni sau dușmani, pentru că nu vei fi capabil să te păstrezi între niște limite de obiectivitate, punct de vedere care are valoare și interesează publicul mai mult decât gusturile, ideile și simpatiile celui care scrie. 

Așadar, e bine să te abții, dar, pe de altă parte, pentru orice reguli există și excepții. Situația lui „U”, cu trei etape înainte de încheierea campionatului, starea în clasament a echipei, moralul acesteia, situația financiară a clubului și cea judiciară a patronului/finanțatorului au dus lucrurile către o stare inacceptabilă de paroxism al absurdului. Dacă ar fi s-o spun așa, aș zice că e greu să taci, e greu să te abții, dar nu se mai poate! S-o luăm pe puncte.

1. De când și în România fotbalul e pe bani (cu unele excepții), „U” Cluj a fost mereu în criză, n-a avut lipici la bani, n-a avut finanțatori serioși, n-a avut patroni care să urmeze un proiect și să investească serios și pe termen lung. A avut, mai degrabă, sponsori, oportuniști de durată sau de ocazie, profitori de circumstanță sau, pur și simplu, escroci. „U” Cluj a fost furată mereu,ani de zile, și pe dinăuntru, și pe dinafară; uităm asta câteodată, dar ne aducem aminte din când în când în momente de disperare.

2. S-a încercat de atâtea ori diverse soluții de revenire la normalitate (cel mai adesea sub presiunea suporterilor) și s-au înregistrat tot atâtea eșecuri, încât nici ideea unei noi încercări nu mai are adepți și nu mai stârnește încredere. Privitul înapoi ne înspăimântă, privitul înainte ne înfioară, mergem fără orizont, cu privirea în pământ să nu vedem ce-ar putea să urmeze.

3. Doi ani la rând am asistat la adevărate „miracole”, echipa s-a salvat când nimeni  nu-i dădea nicio șansă, cu foarte mulți dușmani în jur și cu foarte puțini prieteni în preajmă. Ca paradoxurile să fie complete și gluma proastă la maxim, e posibil ca echipa să retrogradeze acum, într-un sezon la începutul căruia își propunea să ajungă în cupele europene. Poate că s-a uitat asta.De la sublim la ridicol, nu-i decât o idee.

4. În trei ani de zile, cel puțin, s-a lucrat cu vreo 5-6 echipe, jucătorii au fost schimbați, decâte două ori pe an, în vară și în inter-sezon, precum „țiganii schimbă caii”, cum se spune între geambași. N-a funcționat nicio secundă decât criteriul financiar, era adus să joace doar cel care acceptă un salariu mic și nu pune condiții. Au jucat altfel pentru „U” (iar unii au făcut-o chiar bine, uimitor, de toată laudă), jucători în criză, jucători fără contract, anonimi, jucători disperați să prindă ligă, să se reabiliteze, din țară și de afară, practicându-se un mercenariat nemilos  față de club, suporteri, jucători, tradiție etc.

5. Administrația locală (în speță, Consiliul Județean) părea că se implică, a făcut un stadion frumos, dar se dovedește că au făcut-o pentru ei(pentru profit electoral, pentru istorie), nu pentru echipă și nu pentru fotbal, deși eu știam că pe un stadion se joacă fotbal, nu se fac curse de câini, cocoși sau spectacole (fără a le exclude și pe acestea). Pe de altă parte, cealaltă administrație locală (Primăria) pare a fi pierdut hățurile din mână, de teamă sau din derută și că și-a „luat mâna” de pe club. Oamenii serioși care au fost pe acolo și care au încercat să facă ceva, s-au retras. Mai tragem încă o dată concluzia că se nu poate!?

6. Pentru foarte multă lume iubitoare de fotbal din Cluj, actualul patron/finanțator, Florian Walter, a fost de la început și până azi, o „vinitură”, cum se spune pe-aici, un „străin” venit să facă afaceri, care n-au prea ieșit, sau un escroc, venit să fure și la Cluj, vom vedea. Statutul său ambiguu, venitul-plecatul-revenitul, tăcerea misterioasă cu care s-a înconjurat, lipsa continuă de bani, lipsa de transparență în toate deciziile manageriale, administrative și fotbalistice au creat senzația că „U” este o „gaură neagră”.

7. Echipa a pierdut la Ploiești, nu știm de ce, nu înțelegem de ce, ca multe altele. Ca să se salveze încă odată de la retrogradare, ar trebui să câștige următoarele trei meciuri. Posibil e orice, cum am văzut, dar e oportun și folositor? În aceeași măsură, incertitudinea persistă dacă echipa va retrograda. Falimentul, insolvența, procedurile judiciare ar putea duce clubul în orice direcție, inclusiv în neant.

8. Dispariția, cel puțin temporară,  a lui Florian Walter, cercetarea lui în fapte penale extrem de grave și posibilitatea de a fi arestat pune capac pe situația de la „U”. Parcă era exact ce lipsea.

9. Cu umilința disperatului, parcă am mai vrea un miracol,  fie ce-o fi, dar unul „bun”! Și dacă tot am zis și m-am rugat, atunci să fie unul care să folosească la ceva. Să nu mai prelungească agonia cu încă o „ediție”!

Viorel Nistor este lect. univ. dr. la Facultatea de Ştiinţe Politice, Administrative şi ale Comunicării din UBB, Departamentul Jurnalism. Viorel Nistor are peste 20 de ani de experienţă în presă şi predă jurnalismul de 10 ani. A scris la revista NU, Ziua, Ziarul de Cluj şi Clujeanul.