Opinii

Fițele omoară școala!

Pentru școală, această perioadă a anului este una efervescentă, mai ales pentru zonele de fixare și de trecere de la un nivel la altul, esențiale în viața elevului. Fiecare facecâte un pas important, absolvenții clasei a opta au evaluarea națională și admiterea în liceu, liceenii din ultimul an trec prin „furcile caudine” ale Bac-ului, urmând a opta pentru o facultate, studenții, cei mai mulți, sunt în sesiune, iar absolvenții trec prin examenul de licență șamd.

Pentru nimeni (părinți, elevi, profesori, manageri) nu-i ușor într-un sistem care nu funcționează pe coordonatele cele mai firești și la cotele unui învățământ modern, dinamic, eficient.

Dintre toate punțile (suspinelor), mi-am ales să vorbesc despre treapta gimnaziu-liceu, din cel puțin trei motive: pentru că, așa cum stau lucrurile la noi, este fundamentală pentru traseul și viața elevului; pentru că este singurul nivel unde contează,formal, cunoștințele și pregătirea școlară și, în fine, deoarece cunosc acest nivel nu ca profesor (eventual, părtinitor), ci în calitate de părinte, în place să cred, interesat și responsabil. Că vrem sau nu, că e bine sau nu, evaluarea națională este, în acest moment, cel mai important examen din viața elevului și singurul care generează consecințe reale și, în general, ireversibile pentru traseul lui inițiatic. Simplu spus, „ai prins” un liceu bun, copilul mai are o șansă de a învăța, nu „l-ai prins”, formarea lui de bază pentru această vârstă este în cea mai mare parte ratată. Nu sunt cuvinte mari, sunt constatările cuiva care preia și are de-a face cu absolvenți de liceu, pe care îi cunoaște „în detaliu”.

Tehnic vorbind, în haloimăsul ce se cheamă repartizare computerizată, fiecare elev de  clasa a opta intră cu o notă rezultată din media claselor 5-8, cu o pondere de 25%, și media examenului de evaluare națională (română și matematică), cu o pondere de 75%. Candidatul se poate înscrie cu opțiuni nelimitate (numeric) în privința instituției școlare și a specializării, iar computerul alege la intersecția dintre nota de concurs, liceul și specializarea bifate. Nu pot pune în discuție temeinicia acestui sistem, pare un concurs just, adevărat, aplicat unei mase eterogene, dar bazat pe rezultate școlare, are niște variabile discutabile, într-adevăr, dar asigură locuri de continuare a studiilor pentru aproape toți candidații înscriși, după medie, evident. Răul de aici începe.

Mai întâi, media claselor 5-8. La această vârstă de uriașe și importante acumulări de cunoștințe, este o competiție „la sânge” pentru note, indiferent de calitate actului de învățământ. În școlile bune (puține, câte mai sunt), nota și media la clasă a copilului îndeplinesc mai multe funcții: de onorabilitate (pentru copii, părinți, profesori, școală, minister etc.), de susținător al mediei de concurs (pentru păstrarea traseului și a poziție privilegiate) și, pur și simplu, de „fiță” (pentru sublinierea pregnanțeipărinților și a copiilor). În școlile slabe (cele mai multe), învățarea nu prea contează, relevanța notei scade, dar crește și acolo cea a „fiței” sociale ca substituent (tunsoare, încălțări, veștminte, telefoane etc.), care merge, de multe ori, mână în mână cu sărăcia. În primul caz, într-o competiție școlarădestul de artificială, notele sunt, de multe ori, susținute financiar de către părinți (prin atenții/donații personale sau către școală) sau prin lecții particulare acordate „la greu” copiilor. În al doilea caz, competiția și motivația școlare par lipsite de noimă. De doi ani, ponderea mediei gimnaziale a fost scăzută de la 50% la 25%, cred, tocmai din motivele enumerate și pentru a da mai mare importanță ideii de concurs, de testare spontană. Este și o șansă în plus acordată celor mai „săraci”,  mai fără „fițe” și a celor care-și pregătesc copii înafara sistemului oficial, nefiind „compatibili” cu acesta.

Îi lăsăm deoparte aici (nu pentru că e bine, ci din lipsa unei reforme profunde la bază) pe elevii slabi și mediocrii, majoritari, pentru care nu sunt prescrise strategii, scenarii și trasee de reușită în viață. Dar nici pentru elevii buni și foarte buni, care cochetează cu excelența, drumurile nu sunt mai netede. În primul rând, cum am arătat, grupul lor nu este rezultatul absolut al unei selecții naturale, procesul fiind bruiat și pervertit în multe feluri, ducând la frustrări, false ierarhii și inevitabile excluderi. Ca și cum n-ar fi fost îndeajuns, la apăsarea școlară inegală și nedreaptă uneori, se adaugă presiunea socială pusă asupra unor copii inocenți. S-a ajuns atât de departe încât elevifoarte buni să refuze școlile de primă mână din cauza „fițelor”. Există licee (și în Cluj câteva) în care excluziunea socială funcționează, iar standardele nu sunt impuse numai de performanță și rezultate, cât (și) de telefon, „țoale”, jeep-ul de la poarta școlii, statutul social al părinților etc. Fenomenul este cunoscut, nu prea are cine și cum să-l discute, dar este unul negativ și subminează atât selecția și performanța elevilor, cât și prestigiul efectiv al școlii.

O asemenea situație, deși este gravă, nu este insolubilă. Când familia și școala, instituții fundamentale în creșterea sănătoasă a copiilor, vor reflecta la aceste lucruri, vor găsi sigur soluții. Iar dacă ar coopera și ministerul, ar fi minunat.