Politică
Viktor Orban îi asigură pe „prietenii români” de sprijin pentru aderarea la Schengen: „Pot conta pe țara noastră”
La începutul declarației făcute la Palatul Cotroceni, Viktor Orban a făcut referire la aderarea României la spațiul Schengen, catalogând votul negativ al Austriei în acest sens ca fiind „o greșeală”.
Primirea premierului Ungariei, Viktor Orban, la Palatul Cotroceni/ Foto: captură ecran Youtube Administrația Prezidențială
Premierul Ungariei, Viktor Orban, i-a asigurat, sâmbătă, pe prietenii din România, de sprijinul Ungariei pentru aderarea la Schengen.
Reamintim că România a ratat aderarea la Spațiul Schengen după ce Austria și Olanda au votat în data de 8 decembrie la Consiliul JAI de la Bruxelles împotriva aderării Bulgariei și României la acest spațiu.
„Am venit la București după opt ani și văd dezvoltarea care a avut loc în acești ani. Aș vrea să felicit prietenii din România. Această dezvoltare justifică parteneriatul și intrarea României în Schengen. Decizia noastră a fost greșită în cadrul UE și această decizie trebuie corectată.
România ar trebui să fie inclusă în Schengen cât mai curând. Vreau să îmi asigur prietenii din România că pot conta în acest subiect pe țara noastră”, a declarat Viktor Orban.
Orban: „Aş spune că este ca un rock'n'roll să construieşti un astfel de cablu pe sub mare”
De asemenea, Viktor Orban a declarat că istoria economiei europene, când importam energie şi materii prime ieftine din Rusia, s-a terminat.
„Dorim să avem o creştere economică şi securitate. Nu avem însă o strategie nouă şi în această situaţie noi, liderii, trebuie să ne asigurăm că vom asigura popoarelor noastre securitate economică şi energetică. Suntem aici împreună pentru că am fost de acord că soluţia este de a identifica noi surse de energie regenerabilă pentru Europa. Dar asta rămâne doar un vis până în momentul în care vom avea condiţii efective pentru a realiza conexiunile. Avem în jurul Europei astfel de surse, iar regiunea Mării Caspice este o astfel de regiune”, a spus şeful Executivului de la Budapesta, potrivit traducerii oficiale.
Orban se află la Palatul Cotroceni în contextul semnării Acordului privind Parteneriatul strategic în domeniul dezvoltării şi transportului energiei verzi, alături de preşedintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, premierul Georgiei, Irakli Garibashvili, premierul României, Nicolae Ciucă. La eveniment participă şi preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Klaus Iohannis.
„Noi, în Ungaria, suntem mândri că putem să participăm la o astfel de investiţie unică, strategică, pentru că este din ce în ce mai important să fim inovativi şi să găsim soluţii inovatoare. Ne pregătim acum să construim cel mai lung cablu de transport al energiei submarin. Dacă aş fi cu 30 de ani mai tânăr, aş spune că este ca un rock'n'roll să construieşti un astfel de cablu pe sub mare", a arătat Viktor Orban.
CITEȘTE ȘI: