Politică

Legile educației, inflația și pensiile speciale, luate în vizor de parlamentarii USR de Cluj. Care sunt prioritățile pe 2023?

Parlamentarii USR de Cluj și-au prezentat joi, în cadrul unei conferințe de presă, prioritățile pe anul 2023. Legile educației, măsuri pentru scăderea inflației și desființarea pensiilor speciale se numără printre acestea.

Parlamentarii USR de Cluj și-au prezentat prioritățile pe anul 2023. FOTO: Monitorul de Cluj Parlamentarii USR de Cluj și-au prezentat prioritățile pe anul 2023. FOTO: Monitorul de Cluj

 

 


Deputații USR de Cluj Oana Murariu, Radu Molnar și Viorel Băltărețu, dar și senatorul Cristian Bordei, au organizat, joi, o conferință de presă, în cadrul căreia și-au prezentat prioritățile pe anul 2023. 

 


Printre acestea se numără măsuri pentru a contracara criza energetică, desființarea pensiilor speciale și organizarea unei dezbateri „reale” în jurul Legilor Educației, considerat de parlamentarii clujeni ca fiind cel mai important set de legi de pe agenda publică în 2023.

„Dorim să eliminăm pensiile speciale ale aleșilor locali”

Oana Murariu, deputat USR de Cluj și președinte al USR Cluj, a afirmat că o prioritate este desființarea pensiilor speciale, prevăzută de asemenea între obiectivele PNRR. Ea a făcut referire și la suprataxarea contractelor de muncă part-time, o măsură despre care spune că „descurajează munca corectă”.


„Fondurile pentru pensiile speciale, într-un an, echivalează cu banii pe care îi cheltuim pentru infrastructura rutieră, ceea ce mi se pare incalificabil. Săptămâna am avut aproape 300 de posturi noi înființate la ministerul Familiei al Gabrielei Firea, în timp ce ne confruntăm cu creșterea prețurilor, cu inflația, dar noi creăm 300 de posturi la un minister înființat doar ca să aibă doamna Firea un post. 

Dorim să eliminăm pensiile speciale ale aleșilor locali. De fiecare dată când avem ocazia venim cu noi proiecte și promovăm desființarea pensiilor speciale. Avem jaloane în PNRR, deci nu prea au cum să fie evitate, noi vom monitoriza atent toate aceste aspecte. 


Nu vom conteni să vorbim despre suprataxarea contractelor de muncă part-time, pentru că este inadmisibil plătești atât de mult la stat și se descurajează munca corectă. La nivel de grupuri parlamentare, USR va veghea asupra acestora, în această sesiune parlamentară și veți vedea pozițiile noastre pe subiect”, a afirmat Oana Murariu. 

Cristian Bordei, senator USR de Cluj, a afirmat, la rândul său, că printre prioritățile sale pe anul 2023 se numără mai multe inițiative legislative privind criza din energie. El și-a exprimat totodată îngrijorarea privind „războiul informațional” dus de Rusia în România și în UE. 


„Am două categorii de priorități: pe de o parte, sunt cele care țin de comisiile în care activez, comisia pentru energie, infrastructură energetică și resurse minerale și comisia pentru politică externă. Am început să lucrez pe două subiecte care mă preocupă, pe de o parte, ceea ce ține de energie, pentru că suntem încă într-o criză a energiei, chiar dacă suntem într-un moment de acalmie, nu știm ce va urma. Mă concentrez pe câteva inițiative privind modul în care este gândită piața certificatelor de carbon, de designul la nivel european. Pe de altă parte, avem prosumatorii, un subiect extrem de fierbinte. Aici lucrez la o inițiativă legislativă care să clarifice anumite aspecte care în momentul de față ridică probleme. În zona comisiei de politică externă, mă preocupă foarte mult subiectul războiului informațional, războiul hibrid care face ravagii în momentul de față în România, propaganda pro-rusă se desfășoară nestingherită”, a spus Bordei.

Fără ATV-uri și motociclete pe munte

În plan național, senatorul a afirmat că are inițative privind codul de procedură fiscală, dar și una referitoare la reglementarea circulației vehiculelor cu motor care pot provoca pagube în zonele montane.

„Am câteva inițiative în zona codului de procedură fiscală, pentru că avem un dezechilibru total între modul în care sunt tratați cetățenii, contribuabilii, și modul în care este tratat statul când vine vorba de taxe și impozite. (…) Mai am în lucru o inițiativă privind reglemenatarea circulației vehiculelor cu motor în zonele montane și încă o inițiativă privind reconfigurarea taxei de solidaritate”, a mai arătat senatorul. 

Deputatul Radu Molnar a declarat că, în 2023, o prioritate a USR va fi să oprească în Parlament legile care ar afecta mediul de afaceri și consideră că „PSD consideră mediul de afaceri ca fiind un inamic, care trebuie vânat și taxat”.

„Cred că anul 2023 se va scurge sub spectrul luptei dintre PSD și tot ce înseamnă mediul de afaceri din România, semnele sunt evidente, iar activitatea USR de anul acesta acolo se va îndrepta. Vom încerca să oprim cumva tăvălugul care vine peste mediul de afaceri. A început de anul trecut, cu supraimpozitarea muncii part-time, dar au venit cu multe alte măriri de taxe și impozite. Se pare că merg țintit spre mediul de afaceri, se pare că PSD a preluat complet conducerea țării și își aplică politicile cu care ne-a obișnuit 30 de ani, acelea de a considera mediul de afaceri ca fiind un inamic, care trebuie vânat și taxat. Încercăm să venim și să îi oprim în Parlament când vin cu astfel de măsuri. (…)

Cu toate că au venit cu aceste măsuri de creștere a taxării, aceasta nu se vede acolo unde ar trebui să se vadă. Inflația este galopantă, este absolut enormă și Guvernul nu are nicio scuză pentru asta. (…)  În perioade de genul acesta, Guvernul trebuie să strângă cureaua, nu doar să aibă pretenția de la oameni să strângă cureaua. Ori ei fac exact opusul. Vedem foarte multă incompetență”, a afirmat Molnar.

Legile Educației, ținute „la sertar”

O altă prioritate a parlamentarului este să asigure transparența Legilor Educației și crearea unei dezbateri reale privind amendamentele propuse de grupurile implicate. În acest sens, USR a anunțat că va organiza joia viitoare o dezbatere, la Cluj, privind schimbările propuse.

„Una dintre prioritățile mele personale este reprezentată de legile educației. Sunt legi extrem de importante și care din păcate lipsesc din spațiu public. Cei de la guvernare le-au secretizat și noi nu mai știm nimic, tot ce aflăm este din presă, pe surse. Nu știm nimic, doamna ministru nu vine în parlament niciodată, nu are nici conferințe de presă”, a spus parlamentarul de Cluj.

La rândul său, deputatul Viorel Băltărețu s-a referit la creșterea prețurilor, arătând că tot mai mulți români se află în pragul sărăciei. El este de părere că scumpirile sunt principala preocupare a majorității românilor, iar sarcina USR  este să propună politici publice care să crească bunăstarea românilor.

Proiectele de infrastructură rutieră din județul Cluj vor rămâne și anul acest o preocupare a sa, dar și discuțiile cu cetățenii, a mai spus Viorel Băltărețu.

„Aș spune că partea cu scumpirile este durerea cea mai mare pentru cetățenii României. Sarcina noastră ca partid de opoziție este să facem cumva să creștem bunăstarea românilor. Eu întotdeauna am spus că bunăstarea poate să crească doar printr-un salariu bun. Prioritatea mea pe anul 2023 este să mă concentrez pe partea aceasta de creștere a bunăstării românilor. Am propus deja proiecte în Parlament. De asemenea, voi continua să supraveghez și să fac presiuni pentru ca marile proiecte de infrastructură ale Clujului să se deblocheze sau să fie duse la capăt”, a transmis Băltărețu.

În cele din urmă, Oana Murariu a vorbit despre inițiativele pe domeniul medical și judiciar: „În ceea ce privește proiectele personale pentru anul acesta, am anunțat încă din 2020 că mă axez pe două domenii: justiție și sănătate. Pe zona de justiție voi avea, printre altele, un proiect pe legea contenciosului administrativ, adică procesele pe care le intentează cetățenii împotriva administrației atunci când sunt abuzuri. Tot pe zona de justiție, în prioritățile ministerului Justiției figurează și renovarea completă a Palatului de Justiție din Cluj-Napoca și repararea acoperișului Judecătoriei Turda. În zona medicală am înregistrat două proiecte referitoare la reformarea parțială a legislației malpraxisului medical”, a explicat deputata USR.

CITEȘTE ȘI:

USR, 67 de amendamente propuse pentru bugetul pe 2023 al municipiului Cluj-Napoca. Care sunt propunerile opoziției?

Ultimele Stiri
abonare newsletter