Politică

Fonduri europene pentru susținerea industriei autohtone a laptelui. Ciucă: „Vrem să știm că oamenii își permit să cumpere un litru de lapte”

Premierul Nicolae-Ionel Ciucă a continuat consultările cu reprezentanții sectorului agricol, industriei alimentare și lanțurilor de magazine.

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat noi măsuri de susținere a fermierilor și industriei de profil. FOTO: Facebook/ Nicolae Ciucă Premierul Nicolae Ciucă a anunțat noi măsuri de susținere a fermierilor și industriei de profil. FOTO: Facebook/ Nicolae Ciucă

 

 


În cadrul întâlnirii organizate la Palatul Victoria au fost analizate efectele implementării soluțiilor de sprijin stabilite de Guvern, precum și noi măsuri de susținere a fermierilor și industriei de profil, în scopul valorificării produselor agricole în beneficiul consumatorilor români.

 


Premierul Ciucă a anunțat că au fost identificate resurse financiare din fonduri europene pentru susținerea industriei autohtone a laptelui. La următoarea întâlnire, care va avea loc marți, 11 aprilie, la Palatul Victoria, va fi agreat cadrul legislativ ce va permite industriei de lapte din România să depășească dificultățile pe care le întâmpină în această perioadă.

„Pe toți ne preocupă securitatea alimentară și vrem să știm ca oamenii își pot permite să cumpere un litru de lapte din orice magazin. Ne dorim creșterea competitivității sectorului agricol în raport cu potențialul pe care România îl are, precum și prezența mai mare a producătorilor locali în lanțurile comerciale. De la nivelul Guvernului susținem aceste două direcții prin investiții publice pentru dezvoltarea infrastructurii de depozitare și procesare pentru micii producători, acordarea de facilități pentru procesatori și finanțarea mecanismelor și schemelor de susținere, astfel încât banii europeni și din bugetul național să ajungă la timp la fermierii români. Am convingerea că prin dialog și respect pentru munca fiecăruia vom găsi soluții pentru a depăși acest impas”, a afirmat prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă.


Din partea autorităților, alături de premierul Nicolae-Ionel Ciucă au mai participat   Rareș Burlacu – președintele Agenției pentru Investiții și Comerț Exterior, reprezentanți ai Cancelariei Prim-Ministrului, ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Autorității Naționale Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorilor și ai Consiliului Concurenței.

Totodată, la întâlnire au participat și reprezentanții următoarelor asociații: Uniunea de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Taurin, Federația Crescătorilor de Bovine de România, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România, Asociația Companiilor de Distribuție de Bunuri din România, Asociația Patronală Română din Industria Laptelui și Asociația de Vaci HolsteinRo, precum și Asociația Marilor Rețele Comerciale din România.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Premierul Nicolae Ciucă, discuții cu președintele Consiliului European despre situația Ucrainei și a Moldovei

Ultimele Stiri
abonare newsletter