Politică

Deputatul Achimaș, despre intenția ministrului Sănătății de a modifica Planul Naţional de Combatere a Cancerului: „Situația e de râsu-plânsu”

Patriciu Achimaș-Cadariu, deputat PSD de Cluj, critic față de anunțul ministrului Sănătății privind modificarea Planului Naţional de Combatere şi Control a Cancerului.

Patriciu Achimaș-Cadariu critică anunțul ministrului Sănătății privind modificarea Planului Naţional de Combatere şi Control a Cancerului. FOTO: Patriciu Achimaș-Cadariu Patriciu Achimaș-Cadariu critică anunțul ministrului Sănătății privind modificarea Planului Naţional de Combatere şi Control a Cancerului. FOTO: Patriciu Achimaș-Cadariu

 

 


Deputatul și profesorul clujean Patriciu Achimaș-Cadariu a criticat în termeni duri anunțul ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, privind modificarea Planului Naţional de Combatere şi Control a Cancerului, la mai bine de cinci luni după aprobarea prin lege a acestui document strategic și cu două luni înainte de obligația legală care îi revine de a prezenta normele de aplicare a legii. 

 


„Situația e de  râsu'-plânsu'. De plâns, pentru că acest plan este al pacienților care sunt loviți prin neaplicarea planului de cancer. Mi se pare odios.  Am comparat bolnavii de cancer cu copiii abandonați în orfelinate în anii ’90. La fel ne abandonăm și bolnavii de cancer, de fapt nu s-a schimbat nimic din ‘90. Cred că am rămas cu aceeași mentalitate comunistă de a nu empatiza cu nimic ce e în jurul nostru.

De râs, pentru că, după ce, tu, Ministerul Sănătății, ești cosemnatar al legii, mai aduci și niște oameni care au fost în grupul de lucru care a elaborat planul să-i convingi că nu au făcut bine ce au făcut. Hai să fim serioși! E ca o comedie de Kusturica, "Pisică albă, pisică neagră", într-o variantă pur românească, în care niște indivizi își contestă propria muncă, pe de-o parte, iar alții, total neaveniți, își dau cu părerea”, a declarat chirurgul Patriciu Achimaș-Cadariu, cel care a inițiat și coordonat științific Planul Naţional de Combatere şi Control a Cancerului. 


„Afirmația e un caraghioslâc”

Profesorul Achimaș consideră că nu există temei pentru modificarea Planului și respinge motivele invocate de Alexandru Rafila. Unul dintre aceste motive ar fi acela că „grupul tehnic de lucru a analizat situaţia actualului Plan Naţional de Combatere şi Control a Cancerului şi a constatat câteva lucruri, că sunt necesare modificări şi adaptări ale textului actual, punerea în acord a acestuia cu Planul European de Combatere a Cancerului”.

Profesorul Achimaș reacționează:


„Acest plan a fost construit pe structura Planului European de Combatere a Cancerului. Deci afirmația e un caraghioslâc. Altă chestiune hilară: Ni se spune că sunt prea puține cancere luate în discuție. Dar un plan serios de cancer se ocupă de maxim cinci localizări. Trebuie să faci ceva școală ca să știi lucrurile astea, altfel din nou ne întoarcem la practici dăunătoare, cum a fost reinventarea democrației originale în anii ’90, și am văzut la ce a condus, probabil urmează să reinventăm apa caldă și gaura la macaroană. 

În planul de cancer, avem cele cinci tumori solide - cancerul de col uterin, cancerul de sân, cancerul colorectal, pulmonar, cancerul de prostată. Și, pe lângă acestea, pentru că existau direcții în Panul european de cancer, există un capitol separat pentru patologia pediatrică - cancerele la copii și cancerele hematologice.  În obiectivele generale sunt prevăzute - dar pentru asta trebuie să știi și un pic de oncologie - soluționarea problemelor și a altor localizări decât a celor cinci. Direcțiile generale evident se apleacă către toată patologia oncologică, tumorile rare având din nou direcții europene separate”, a declarat prof. univ. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, deputat, medic primar, Ginecologie și Chirurgie Oncologică, IOCN.


Planul, implementat cât mai repede

Profesorul de la Institutul Oncologic din Cluj spune că Planul Naţional de Combatere şi Control a Cancerului trebuie implementat cât mai repede, chiar dacă e perfectibil. 

„Poate mai sunt chestiuni de corectat, dar a stat șase luni în transparență decizională, de ce nu l-au citit, de ce vor să-l modifice la cinci luni după ce a fost votat? Hai să fim serioși, venim după câteva luni de la votul în Parlament, zicem că nu-i bun și punem niște oameni (din grupul tehnic responsabil cu redactarea normelor de aplicare, care au participat și la elaborarea Planului) să își conteste propria lucrare.

Poate nu sunt bani pentru implementarea planului și nu vor să se bată să aducă banii aceia, fiindcă preferă să fie un ghiocel soldat al partidului cuminte care nu vrea să facă zarvă fiindcă sănătatea și așa e pe ultimul loc întotdeauna.

Dacă după un an și ceva în care nu știu ce ai făcut pe la Ministerul Sănătății trântești Planul la modul ăsta hilar, atunci nu văd ce ai mai face acolo”, a afirmat profesorul Patriciu Achimaș-Cadariu. 

Achimaș-Cadariu nu vrea să revină la Minister

Chirurgul clujean a spus că nu își dorește să revină la Ministerul Sănătății și că interesul său este să vadă implementat Planul Naţional de Combatere şi Control a Cancerului.

„Planul nu e un plan de partid, estimările spun că în deceniile care vin fiecare dintre noi ne vom confrunta cu un caz de cancer, personal sau în familie. Este a doua cauză de mortalitate prin boli cronice netransmisibile și în țara noastră. E o chestiune care ne privește pe toți. E treaba tuturor și a sutelor de mii de pacienți să protesteze”, a conchis Prof. univ. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu. 

Președintele Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer, Cezar Irimia, a avertizat că va da în judecată Ministerul Sănătății dacă planul nu va fi implementat. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Profesorul Achimaș Cadariu: „O nouă lege a malpraxisului va acționa corect doar dacă sistemul medical va deveni funcțional”

Ultimele Stiri
abonare newsletter