Politică
Deputatul USR Cluj Viorel Băltărețu cere în Parlament urgentarea construirii unei noi maternități în Cluj-Napoca
După ce, săptămăna trecută, consilierii USR au propus în ședința Consiliului Județean accelerarea proiectului unei noi maternități în Cluj-Napoca, deputatul USR Viorel Băltărețu a susținut cauza la tribuna Camerei Deputaților.
Deputatul USR Cluj Viorel Băltărețu cere în Parlament urgentarea construirii unei noi maternități în Cluj-Napoca. FOTO: Facebook/ Viorel Băltărețu
Proiectul USR cere identificarea, în parteneriat între Consiliul Județean și Primăria Cluj-Napoca a unui teren pentru o nouă maternitate, în condițiile în care cele două maternități publice din oraș funcționează în clădiri mai vechi de 100 de ani.
„Domnul Tișe ne asigură că maternitatea nouă este deja în planurile PNL Cluj. Îi răspund că o hașură pe PUZ nu înseamnă o maternitate nouă. Dacă, într-adevăr își dorește acest proiect, îi amintesc că partidul domniei sale este în coaliția de guvernare și poate insista pentru ca lucrările să înceapă de urgență. Ce îl ține în loc?”, a spus Băltărețu.
„Clujul nu mai e ce a fost odată. Marile proiecte - că sunt cele de infrastructură rutieră, că sunt spitale publice moderne sau parcuri industriale, că sunt serviciile de transport sau de salubritate - ori nu există, fiind amânate inexplicabil de mult, ori sunt ineficiente și necorespunzătoare standardelor unui oraș modern”, avertizează Băltărețu în declarația din Parlament.
„Clujenii au așteptat suficient. Administrația locală și cea județeană trebuie să țină pasul cu principiile moderne de administrare publică. Avem nevoie de autostrăzi, spitale, grădinițe, parcuri industriale, sistem de transport intra-județean, servicii de salubritate funcționale. Pentru asta, trebuie să reducem cheltuielile cu aparatul administrativ, să digitalizăm serviciile publice și să atragem fonduri europene. Avem nevoie de proiecte de amploare realizate, nu promise. Și de lideri capabili și motivați.” - Viorel Băltărețu, Deputat USR Cluj
Amintim că proiectul USR de a construi o maternitate nouă în Cluj-Napoca, pe lângă cele două spitale, Ginecologie 1 și Clinica „Dominic Stanca”, care își desfășoară activitatea în clădiri construite în urmă cu mai bine de un secol, a fost respins de consilierii județeni în ședința de miercuri, 26 aprilie.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: