Politică

Baroul Cluj cere Guvernului să nu aprobe măsurile fiscale și amenință cu protest: „Pot aduce perturbări în apărarea drepturilor şi libertăţilor”

Baroul Cluj critică propunerile de măsuri fiscale ale Guvernului și cere executivului să nu le aprobe, fiindcă „ar conduce la discriminarea nejustificată a avocaţilor”.

Baroul Cluj cere Guvernului să nu aprobe propunerile de măsuri fiscale / Foto: depositphotos.com Baroul Cluj cere Guvernului să nu aprobe propunerile de măsuri fiscale / Foto: depositphotos.com

 

 


Într-un comunicat de presă emis duminică, 13 august, Baroul Cluj cere Guvernului să nu adopte propunerile de măsuri fiscale, care sunt criticate dur de reprezentanți din mai multe domenii. De asemenea, reprezentanții Baroului Cluj amenință cu acțiuni de protest dacă avocații și activitatea lor vor fi afectate de aceste măsuri, despre care susțin că ar duce la „discriminare nejustificată”.

 


„Baroul Cluj dezaprobă vehement propunerile de măsuri fiscale prin care Guvernul tinde să impună profesiilor liberale plata cotei C.A.S.S. în sistem real, neplafonat, ignorând cu desăvârşire contraargumentele aduse de corpul profesional în cadrul dialogului instituţional purtat după apariţia proiectului de Ordonanţă pentru modificare şi completarea Legii nr. 227/2015 privind Codul Fiscal şi alte măsuri financiar fiscale. Majorarea consistentă a C.A.S.S. va avea un impact economic deosebit de grav asupra tuturor membrilor corpului profesional, de natură să aducă perturbări esenţiale în activitatea de apărare a drepturilor şi libertăţilor, exercitată de avocaţi. Măsurile fiscale preconizate reprezintă modificări nejustificate şi împovărătoare, chiar dacă regimul fiscal aplicabil profesiei nu este nici în prezent unul preferenţial sau lipsit de neajunsuri.

CITEȘTE ȘI:
 Protest spontan al angajaților de la Finanţe: „Măsurile Guvernului ar scădea veniturile la 700 lei și s-ar pierde locuri de muncă”
Sindicaliștii de la Aeroportul Cluj, nemulțumiți de măsurile fiscale. Vor aduce „grave perturbări”

 


Decis să apere cu fermitate drepturile si interesele celor peste 1300 de membri ai săi, Baroul Cluj solicită imperativ Guvernului să nu adopte proiectul de act normativ care ar conduce la discriminarea nejustificată a avocaţilor în raport cu alte categorii de contribuabili. Totodată, Baroul Cluj informează prin prezentul comunicat atât Guvernul, instanţele de judecată şi parchetele, cât şi opinia publică despre decizia de neclintit de a uza de toate demersurile şi remediile legale împotriva supraimpozitării nejustificate a avocaţilor, fără a exclude acţiuni de protest. Pentru pregătirea unei prime forme de protest, Consiliul Baroului Cluj a decis, la data de 13.08.2023, convocarea pentru data de 21.08.2023 şi, în caz de neîntrunire a cvorumului, pentru data de 28.08.2023, a unei Adunări Generale extraordinare a avocaţilor din Baroul Cluj, în format exclusiv online.

Adunarea generală extraordinară va decide dacă este de acord ca, la momentul la care vor intra în vigoare modificările Codului fiscal care vor prevedea, pentru avocaţi, plata cotei C.A.S.S. în sistem real, neplafonat, Consiliul Baroului Cluj să decidă suspendarea totală a activităţii serviciilor de asistenţă judiciară de la nivelul judeţului Cluj, prin refuzul de a mai desemna, pentru toate situaţiile de asistenţă juridică obligatorie, avocaţi înscrişi în Registrul de Asistenţă Judiciară”, a transmis Baroul Cluj.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

Foto: depositphotos.com

CITEȘTE ȘI:

Adrian Hădean, reacție la noile măsuri fiscale: „O să sfârșim cu toții emigranți. Nu există cale mai sigură spre falimentul unei țări”

Emil Boc, despre tensiunile PNL-PSD: „Avem o ciocnire ideologică. Înainte de a pune taxe noi, haideți să eliminăm risipa și evaziunea fiscală”

Ultimele Stiri
abonare newsletter