Politică

Deputatul Achimaș-Cadariu: „Se vorbește cu entuziasm despre importanța screening-ului în cancerul de sân, până se ajunge la finanțare”

Ce nu a reușit Bucureștiul, a făcut Clujul și Timișoara. 40.000 de femei cu vârste cuprinse între 50-69 de ani din regiunile Nord-Vest și Vest au fost incluse într-un program de screening regional pentru cancerul de sân.

FOTO: Patriciu Achimaș-Cadariu FOTO: Patriciu Achimaș-Cadariu

 

 


Astfel de proiecte cum e cel implementat de Institutul Oncologic din Cluj și Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara ar trebui să reprezinte normalitatea la nivelul întregii Românii, însă, pentru moment, acest lucru nu se întâmplă, susține profesorul și deputatul Patriciu Achimaş-Cadariu, care este medic primar Obstetrică-Ginecologie, specializat în Chirurgie Oncologică, la IOCN.

 


Primul proiect din România de screening populațional organizat de această anvergură a fost posibil pentru că cele două centre, Clujul și Timișoara, au accesat bani din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman. Deputatul Achimaș-Cadariu crede că astfel de proiecte pot fi implentate și de alte centre din țară, însă e nevoie ca și bugetul alocat sănătății să aibă o componentă substanțială pe screening.   

„Se vorbește cu mult entuziasm despre screening, profilaxie, prevenție, și aceasta până ajungem la finanțare. Iar fără finanțare, este evident că lucrurile nu au cum să meargă mai departe.


Când vom renunța și la acel model de buget pe care îl plagiem din anii precedenți, fiindcă nu suntem capabili să gândim unul nou, și trecând la partea de sănătate vom renunța deci la această modalitate de a finanța veșnic numai consecințele fără a preveni și a identifica cauzele, până atunci nu vom face decât să batem pasul pe loc”, a declarat prof. univ. dr. Patriciu Achimaș-Cadariu, cel care a inițiat și coordonat Planul Național de Prevenire şi Combatere a Cancerului, devenit lege. 

O șansă în plus pentru pacienții români

Achimaș-Cadariu crede că, odată cu implementarea acestui document strategic, pacienții români vor avea o șansă în plus să fie diagnosticați corect și la timp și să înceapă cât mai repede tratamentul. 


„Sigur, costurile scad exponențial dacă sunt descoperite în stadiu incipient cazurile de cancer, dar mai ales scade suferința, iar acest lucru nu poate fi cuantificat. A trata o situație incipientă, de exemplu în cazul cancerului de sân, înseamnă rezultate inclusiv cosmetice mult superioare, cu conservarea sânului, cu un număr mult mai mic de intervenții în zona tratamentului sistemic, cu intervenții chirurgicale de amploare mult mai mică și cu rezultate infinit superioare din punct de vedere a supraviețuirii”, a subliniat chirurgul clujean.

El a spus că o formă de screening organizată înseamnă o rețea organizată, înseamnă control de calitate, standardizare, un întreg context în care foarte mulți specialiști, nu neapărat medici toți, contribuie la a identifica cancere foarte incipiente sau stări precanceroase.


„De ce spun că e foarte important ca acest lucru să se întâmple de maniera aceasta? Vă dați seama ce ar însemna ca suspiciunea să existe atunci când nu e cazul? Ar însemna panicarea unui număr extrem de mare de cetățeni care participă la screening, ar însemna un stres suplimentar. Sau ce-ar însemna dacă n-ar exista suspiciune atunci când ar trebui să existe? Ar însemna că acei cetățeni sunt scăpați din vedere iar cancerul lor evoluează.

Deci e un echilibru extrem de fin în această balanță, dar oricum ar fi această investiție în screening cu siguranță că reduce extraordinar de mult din povara centrelor care tratează cancerul”, a afirmat profesorul Achimaș-Cadariu. 

„Soluția este parcurgerea tuturor pașilor în paralel”

El a mai spus că Planul Național de Prevenire şi Combatere a Cancerului este unul exhaustiv, de informare, profilaxie și până la tratament.

„A apăsa pedala screening-ului exclusiv nu este soluția completă, fiindcă parcurgând intens partea de screening sau realizând-o vom obține un număr mult mai mare de cazuri care vor trebui tratate, dar vor trebui tratate corect, stratificate corect. Dacă în paralel nu vom pregăti specialiști și nu vom avea centrele care să facă acest lucru, din nou ajungem într-un alt dezechilibru. De aceea, singura soluție este parcurgerea tuturor pașilor în paralel și dezvoltarea tuturor acestor piloni care sunt fundația planului”, a încheiat profesorul și deputatul Patriciu Achimaș-Cadariu. 

Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Deputatul Achimaș-Cadariu: „Nu există o incompatibilitate între a fi ortodox și a avea educație sanitară în școli"

Ultimele Stiri
abonare newsletter