Politică
Ilie Bolojan, preşedintele Senatului, Ciprian Şerban ales preşedinte al Camerei Deputaţilor. Au fost votați inclusiv de extremiști!
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a fost ales, luni, în funcţia de preşedinte al Senatului.
Preşedintele interimar al PNL, Ilie Bolojan, a fost ales în funcţia de preşedinte al Senatului.| Ilie Bolojan - Facebook
Ilie Bolojan a obţinut 70 de voturi, în timp ce contracandidaţii săi, Mircia Chelaru (AUR) şi Nadia-Cosmina Cerva (SOS România), au întrunit 29 de voturi, respectiv 14 voturi.
Grupul parlamentar al PSD şi cel al UDMR nu au avut o propunere pentru această funcţie.
De asemenea, USR nu a propus un candidat pentru funcţia de preşedinte al Senatului.
Nici grupul parlamentar al POT n-a avut un candidat pentru această calitate.
Fiecare dintre cei trei candidaţi la şefia Senatului s-a prezentat de la microfonul forului.
Senatorul AUR Mircia Chelaru a dat detalii despre cariera sa militară şi politică, Ilie Bolojan (PNL) a arătat că are experienţă de 20 de ani în administraţie, iar senatoarea SOS România Nadia-Cosmina Cerva a declarat că este avocat.
Cine este Ilie Bolojan
Ilie Bolojan este membru al Partidului Naţional Liberal (PNL). Între 1996 şi 2004 a fost consilier local al oraşului Aleşd, apoi membru în Consiliul Judeţean Bihor (2004-2005).
Între 2005 şi 2007 a fost prefect al judeţului Bihor, iar în perioada 2007-2008 a fost secretar general al Guvernului. A fost primar al municipiului Oradea (2008-2020) şi preşedinte al Consiliului Judeţean Bihor (din 2020).
Din 25 noiembrie 2024, este preşedinte interimar al PNL. În urma alegerilor parlamentare din 2024, a obţinut un mandat de senator.
Ciprian Șerban la Camera Deputaților
Deputatul PSD Ciprian Şerban a fost ales, luni, preşedinte al Camerei Deputaţilor. Ciprian Şerban a obţinut 195 voturi pentru şi 86 contra. De asemenea, Dumitru Coarnă (SOS România) a obţinut 86 voturi pentru şi 195 contra.
Votul a fost secret, cu buletine de vot.
Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a declarat, luni, că preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Ciprian Şerban, a fost ales în funcţie şi cu voturi de la partidele „izolaţioniste” AUR, SOS şi POT, susţinând că este posibil ca o parte dintre aceştia să treacă la PSD. Moşteanu a precizat că deputaţii USR nu au votat, alegând să stea în bănci.
Ciprian Șerban a trecut prin partidele lui Dan Diaconescu și Gabriel Oprea
Ciprian Șerban, deputat PSD aflat la al treilea mandat în Parlament, a fost votat președinte al Camerei Deputaților. De numele lui Șerban, despre care presa arată că a trecut prin fostul partid al lui Dan Diaconescu, se leagă un dosar de corupție finalizat cu condamnări.
Ciprian Șerban a intrat în Parlament în anul 2016, pe listele Partidului Social Democrat (PSD), și în prezent este la al treilea mandat de deputat de Neamț. A preluat șefia grupului social-democrat din Camera Deputaților de la Alfred Simonis, fost șef al Camerei Deputaților.
Înainte să intre în PSD a trecut pe la UNPR (partidul lui Gabriel Oprea) și PP-DD (partidul lui Dan Diaconescu), după cum arăta în 2016 România Curată. Șerban a fost consilier județean ales în 2012 pe listele fostului partid al lui Diaconescu.
Citiți monitorulcj.ro și pe Google News
CITEȘTE ȘI: