Politică

USR nu votează Guvernul Ciolacu 2 și nu îl susține nici pe Crin Antonescu la prezidențiale

USR nu va vota Cabinetul Ciolacu şi în acest moment nu există o şansă să-l susţină pe Crin Antonescu la Preşedinţia României, a anunţat, luni, liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu.

USR, în trecut la aceeași masă de negocieri cu PNL, PSD și UDMR. |USR - Facebook USR, în trecut la aceeași masă de negocieri cu PNL, PSD și UDMR. |USR - Facebook

 

„Crin Antonescu a mai fost împreună cu PSD acum mulţi ani de zile, vreo 12 ani. Crin Antonescu, pe vremea când era preşedintele PNL, a fost fondatorul primului USL. Deci, nu văd nimic nou sau straniu. Au mai trecut 12 ani între timp şi iată din nou PNL – PSD mai hotărâţi ca niciodată în momentul ăsta”, a afirmat Moşteanu.


Liderul deputaţilor USR, Ionuţ Moşteanu, a declarat, luni, că preşedintele Camerei Deputaţilor, social-democratul Ciprian Şerban, a fost ales în funcţie şi cu voturi de la partidele „izolaţioniste” AUR, SOS şi POT, susţinând că este posibil ca o parte dintre aceştia să treacă la PSD.

Moşteanu a precizat că deputaţii USR nu au votat, alegând să stea în bănci.


„Tocmai s-a terminat votul pentru preşedintele Camerei Deputaţilor. Noi am numărat prezenţa şi au mers să voteze 175 de deputaţi de la PSD, PNL, UDMR şi minorităţi, cei care formează coaliţia, cei care propun Guvernul Ciolacu 2. În final, preşedintele a fost ales cu 195 de voturi, o diferenţă de 20 de voturi care au venit de la deputaţi AUR, SOS sau POT, pentru că noi, deputaţii USR, am decis să stăm în bancă, nu mergem să punem voturile în urnă. Am spus toţi prezent, nu votez, tocmai pentru a vedea în final câţi dintre cei aşa-zişi izolaţionişti sunt de fapt pesedişti acoperiţi. Se pare că sunt vreo 20 în momentul ăsta şi iată că a venit Crăciunul mai devreme la PSD şi le-a mai adus 20 de voturi”, a explicat parlamentarul USR.

Întrebat dacă se aşteaptă ca aceşti 20 de parlamentari care au votat pentru Ciprian Şerban să treacă la PSD, la PNL în perioada următoare, Moşteanu a răspuns: „Probabil, o parte din ei, de fapt unii sunt deja, înţeleg că au anunţat sau urmează să anunţe şi probabil o parte din aceşti 20 care au dat astăzi vot pentru PSD îi vom vedea uitând, de fapt, de cei care le-au dat mandatul şi ducându-se în băncile PSD”.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Noua coaliţie PSD, PNL, USR și UDMR ar fi căzut de acord să desfiinţeze două ministere

Decizia PSD, PNL, USR și UDMR pentru un Guvern de coaliție. Vor susține un candidat comun la prezidențiale.

Mesaj comun al liderilor clujeni ai partidelor pro-europene pentru parcursul euroatlantic al țării. PNL-PSD-USR-UDMR: „La urne, trebuie să decidem parcursul european al României!”

abonare newsletter