Politică

George Simion și-a depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale

Președintele Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), George Simion, și-a depus, vineri, candidatura la Biroul Electoral Central pentru funcția de președinte al României.

George Simion și-a depus candidatura la Biroul Electoral Central |În imagine: București, România. 13 ianuarie 2025: George Simion, liderul partidului de extremă dreapta AUR, susține o conferință de presă înainte de protestul împotriva anulării alegerilor prezidențiale.|Foto: Depositphotos.com George Simion și-a depus candidatura la Biroul Electoral Central |În imagine: București, România. 13 ianuarie 2025: George Simion, liderul partidului de extremă dreapta AUR, susține o conferință de presă înainte de protestul împotriva anulării alegerilor prezidențiale.|Foto: Depositphotos.com

 

 


Președintele AUR, George Simion, și-a depus candidatura, vineri, la Biroul Electoral Central pentru alegerile prezidențiale din 4 mai.

CITEȘTE ȘI: 
George Simion și Anamaria Gavrilă vor candida la alegerile prezidențiale. După validarea candidaturilor, unul dintre ei se va retrage.

„Biroul Electoral Central pentru alegerea Președintelui României din anul 2025 (BEC) informează că, în data de 14.03.2025, a fost depusă propunerea de candidatură a domnului George-Nicolae Simion, desemnat de partidul Alianța pentru Unirea Românilor (A.U.R.) pentru funcția de Președinte al României.


Odată cu propunerea de candidatură a fost transmis spre analiză și semnul electoral pe care partidul Alianța pentru Unirea Românilor (A.U.R.) dorește să îl utilizeze în cadrul alegerilor prezidențiale.

În conformitate cu prevederile art. 29 alin. (2) și art. 30 alin. (6) din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Biroul Electoral Central urmează să analizeze și să se pronunțe cu privire la îndeplinirea condițiilor de legalitate pentru înregistrarea candidaturii și a semnului electoral.


Decizia BEC privind înregistrarea sau respingerea înregistrării candidaturii și a semnului electoral va fi adusă la cunoștința publicului conform prevederilor legale”, potrivit anunțului făcut de Biroul Electoral Central, citat de G4media.ro

În urma respingererii candidaturii lui Călin Georgescu, liderii AUR şi POT au anunţat că-şi vor depune amândoi candidaturile, iar după validarea acestora, unul dintre ei se va retrage.


Citiți monitorulcj.ro și pe Google News

CITEȘTE ȘI:

Parchetul General a deschis o anchetă după ce Simion a instigat la „jupuirea în piața publică” a membrilor BEC

George Simion și Anamaria Gavrilă vor candida la alegerile prezidențiale. După validarea candidaturilor, unul dintre ei se va retrage.

Cristian Terheş şi-a depus candidatura pentru alegerile prezidenţiale

abonare newsletter