Politică

UDMR va renunța la ministere, dar își va păstra funcțiile din administrație, inclusiv la Cluj

UDMR ar urma să susțină învestirea Guvernului propus de Luca Niculescu fără să dețină portofolii ministeriale, dar și-ar păstra prefecții, subprefecții și secretarii de stat

UDMR ar urma să voteze învestirea Cabinetului Luca Niculescu, fără să aibă miniștri în noul Executiv, însă și-ar menține reprezentanții în funcțiile de prefect, subprefect și secretar de stat. | Foto: Inquam Photos /George Călin UDMR ar urma să voteze învestirea Cabinetului Luca Niculescu, fără să aibă miniștri în noul Executiv, însă și-ar menține reprezentanții în funcțiile de prefect, subprefect și secretar de stat. | Foto: Inquam Photos /George Călin

 

 


 

UDMR ar urma să voteze învestirea Cabinetului Luca Niculescu, fără să aibă miniștri în noul Executiv, însă și-ar menține reprezentanții în funcțiile de prefect, subprefect și secretar de stat. 


 

Înțelegerea ar viza inclusiv postul de subprefect din județul Cluj. Liderul formațiunii, Kelemen Hunor, ar urma să semneze luni, 19 octombrie, un acord separat de colaborare cu premierul desemnat, conform adevarul.ro.


Ce posturi ar păstra UDMR

Formațiunea și-ar menține cei cinci prefecți din Harghita, Covasna, Mureș, Hunedoara și Satu Mare, precum și cele nouă posturi de subprefect din Arad, Bistrița-Năsăud, Bihor, Brașov, București, Alba, Cluj, Maramureș și Sălaj.

De asemenea, UDMR ar păstra funcțiile de secretar și subsecretar de stat negociate la formarea Guvernului Bolojan, în vara anului 2025. Formațiunea ar renunța astfel la cele trei portofolii ministeriale, dar și-ar menține reprezentanții în alte structuri ale administrației.


Acordul dintre Kelemen Hunor și Luca Niculescu ar urma modelul înțelegerii încheiate de premierul desemnat cu liderul PNL, Ilie Bolojan, potrivit surselor citate.

O situație similară s-a înregistrat în 2023, când UDMR a rămas în afara Cabinetului format de Marcel Ciolacu alături de PSD și PNL. Formațiunea și-a păstrat atunci prefecții și secretarii de stat până în decembrie 2024, când a revenit la guvernare, mai arată sursa citată.


Votul pentru noul Guvern este programat marți

Audierile celor 17 miniștri propuși de Luca Niculescu încep luni în comisiile parlamentare și sunt programate să se încheie marți, la ora 12:00.

Plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului ar urma să se întrunească marți, 20 octombrie, de la ora 14:00, pentru votul de învestitură. Lista miniștrilor și programul de guvernare au fost depuse joi la Parlament.

După întâlnirea de duminică cu echipa propusă pentru noul Executiv, Luca Niculescu a transmis că audierile vor fi tratate cu seriozitate și respect față de Parlament, subliniind necesitatea instalării rapide a unui guvern cu puteri depline.

CITEȘTE ȘI:

Subprefectul Clujului, Maria Buzás-Fekete, eliberat din funcție. Decizia Guvernului.

Kelemen Hunor: „UDMR va vota guvernul Niculescu, indiferent dacă este tehnocrat sau în jurul PSD”

Ultimele Stiri
abonare newsletter