Politică

Asfalt pe drumurile comunale

<p><img class="caption" src="documente/stories/03_martie/03_ziua/alin-tise-conf-cj.jpg" border="0" alt="Alin Tişe" title="În curând se va putea circula civilizat pe mai multe drumuri comunale" style="margin: 2px 5px; float: left;" />Mai multe drumuri din comunele Cătina, Beliş şi Mărgău vor fi modernizate.</p>

O serie de certificate de urbanism necesare realizării lucrărilor de reabilitare la patru drumuri comunale de pe teritoriul comunelor Cătina, Beliş şi Mărgău au fost eliberate de preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe.

Un prim certificat de urbanism se referă la modernizarea drumului comunal DC 22 Hodaie-Hagău, comuna Cătina, drum care se racordează la DJ 161F Valea Caldă-Cătina. Lucrările de reabilitare vizează asfaltarea pe o suprafaţă totală de 31.500 mp.


Asfalt între Cluj şi Bistriţa-Năsăud

Al doilea certificat de urbanism se referă la asfaltarea drumului comunal DC 21B care face legătura între localităţile Cătina şi Ţagu (judeţul Bistriţa-Năsăud). Lucrările de reabilitare se vor realiza pe o suprafaţă de aproximativ 32.386 mp, începând din localitatea Cătina - Strada 1 (inclusiv), până la limita cu judeţul Bistriţa-Năsăud. Drumul comunal se racordează la drumul judeţean DJ 161 F Valea Caldă-Cătina.

Al treilea certificat de urbanism eliberat pentru reabilitarea unui drum de pe teritoriul comunei Cătina este necesar pentru asfaltarea DC 21 Feldioara-Copru, drum care se racordează la DJ 161 E şi care are o suprafaţă totală de 40.500 mp.


Un ultim certificat de urbanism se referă la modernizarea drumului comunal DC 121 care face legătura între satul Dealul Botii (comuna Beliş) şi satul Răchiţele (comuna Mărgău). Drumul, cu o suprafaţă totală de 71.716,30 mp, se racordează la DJ 108C Viştea-Doda Pilii.

E vizată şi dezvoltarea turismului

„Eliberarea acestor certificate de urbanism necesare reabilitării infrastructurii rutiere din zona rurală a judeţului reprezintă o etapă necesară în vederea îmbunătăţirii condiţiilor de trai ale locuitorilor de la sate, favorizând totodată dezvoltarea echilibrată şi uniformă a judeţului. Totodată, modernizarea infrastructurii turistice din zona montană creează premisele necesare în vederea dezvoltării turismului clujean”, a precizat preşedintele Consiliului Judeţean, Alin Tişe.

Ultimele Stiri
abonare newsletter