Politică

Elena Udrea: PDL trebuie să se dezică de cei care compromit partidul

<p />Partidul Democrat Liberal nu poate merge înainte dacă nu se dezice de cei care compromit partidul, apreciază luni preşedintele organizaţiei Bucureşti a formaţiunii, Elena Udrea, într-o postare pe blogul personal.<br />


Ea a reafirmat necesitatea curăţării partidului, aspect abordat şi în cadrul reuniunii Consiliului Naţional de Coordonare al PDL de sâmbătă, 5 martie.

 


„Am vorbit despre nevoia de curăţare a partidului. Despre capacitatea noastră de a intra într-un proces de autoanaliză şi de selecţie a celor care ne reprezintă. PDL nu poate merge înainte dacă nu se dezice de cei care ne compromit. Şi, în acest sens, le-am vorbit colegilor mei despre acţiunea pe care PDL Bucureşti a pornit-o deja de două săptămâni şi în urma căreia îşi vor pierde susţinerea organizaţiei cei care nu vor corespunde criteriilor de competenţă, performanţă şi integritate în exercitarea funcţiei ocupate”, a subliniat liderul democrat-liberal.

Potrivit Elenei Udrea, drumul reformei în PDL începe cu promovarea celor merituoşi, subliniind că în PDL există „o mulţime de tineri bine pregătiţi care merită o şansă”.

„Trebuie să îi aducem în primul rând. În acelaşi timp, trebuie să începem să susţinem profesionişti, oameni dedicaţi valorilor de centru-dreapta, chiar dacă nu au carnet de partid. Oameni care lucrează în privat, care au profesii liberale şi pentru care, până acum, nimeni nu s-a bătut să-i atragă în politică, pentru că pot fi 'incomozi'. PDL este obligat să devină, de-acum înainte, „partidul oamenilor competenţi”. Dacă PDL a aflat ceva din răspunsurile voastre, atunci acel lucru este faptul că nu ne mai permitem jumătăţi de măsură şi adevăruri parţiale. Nu trebuie să ne mai comparăm cu PSD şi PNL. Trebuie doar să fim consecvenţi cu ceea ce am propus, să acţionăm mult mai hotărât şi să comunicăm mult mai bine ceea ce facem”, a spus Elena Udrea, potrivit Agerpres.

Ea a anunţat, în context, că va realiza o ministrategie, pe termen scurt si mediu, pe care o va pune în practică la organizaţia PDL Bucureşti, în cadrul unui proiect pilot.

În opinia acesteia, modificările aprobate sâmbătă la Statutul PDL, printre care posibilitatea suspendării şi a autosuspendării celor care ar afecta, din orice motiv, imaginea partidului reprezintă „o decizie unică în politica românească”.


„De multe ori, partidul a fost prea pasiv. Şi există suficiente momente când am fi putut să luam decizii tranşante care să nu ne coste suplimentar. Autosuspendarea din partid a celor care aduc grave deservicii de imagine partidului este un act unilateral. Ei bine, PDL ar fi trebuit în unele cazuri să tranşeze lucrurile mai devreme. Nimic nu ne-a împiedicat, spre exemplu, să-i suspendam noi din partid pe cei acuzaţi de fapte grave de corupţie. Concluzia este doar una: trebuie să ieşim din starea uşor abulică în care am intrat din cauza concentrării excesive pe actul guvernamental şi să acţionam şi politic. Pentru că mi s-a părut că în luările de cuvânt se pune prea mult preţ pe textele scrise, în detrimentul acţiunii concrete, am ţinut să ridic problema lipsei de reacţie a partidului faţă de oameni pe care îi susţinem în funcţii publice şi care afectează imaginea partidului prin ceea ce fac”, a mai spus preşedintele PDL Bucureşti.

Ultimele Stiri
abonare newsletter