Politică

Mircia Giurgiu şi cuvintele lipsă din legi

<p>Câteva cuvinte omise din două legi dau mare bătaie de cap angajaţilor de la Filarmonica din Cluj, dar şi persoanelor care doresc să se pensioneze anticipat. Deputatul PDL Mircia Giurgiu spune că va rezolva problema cuvintelor lipsă din cele două legi.</p>

Cei 73 de corişti de la Filarmonica din Cluj nu vor mai putea fi încadraţi de anul viitor pe posturile actuale, din cauză că profesia lor nu mai apare în Legea salarizării unitare.

Dumitru Sebeştean, liderul Sindicatului Corului din Filarmonică, a explicat că în lege nu apare niciunde postul de artist liric pentru filarmonică, aşa cum era până acum, post pe care de altfel sunt încadraţi coriştii în prezent, ci doar artist liric pentru operă şi operetă, dar ei nu pot fi încadraţi pe acele posturi.


Potrivit liderului de sindicat, în aceste condiţii, coriştii profesionişti ai Filarmonicii Cluj vor fi încadraţi ca şi corişti cu studii medii, cu toate că majoritatea sunt absolvenţi de studii superioare. Acest lucru ar presupune şi salarii mai mici pentru cei 73 de artişti ai Filarmonicii.

Deputatul PDL Mircia Giurgiu a declarat însă că este vorba despre o omisiune şi a precizat că săptămâna viitoare va depune un proiect de lege pentru modificarea legii, astfel încât să apară şi profesia de artist liric pentru filarmonică.


 

Lipsuri şi din Legea pensiilor



Legea salarizării unitare nu este singura care dă bătăi de cap oamenilor din cauza unor cuvinte lipsă. La fel s-a întâmplat şi cu Legea pensiilor. Din cauza faptului că din lege lipseşte cuvântul “speciale” la articolul 158, cei care au muncit în grupa I de muncă până în anul 2001 pierd şase ani de vechime. Mai exact, din cauza cuvântului lipsă, această categorie de angajaţi este trecută la grupa a II-a de muncă, ceea ce înseamnă automat pensii mai mici. În această situaţie se află mai multe categorii de muncitori, printre care şi 110 angajaţi de la Carbochim. Potrivit Candinei Fuia, preşedinta sindicatului Carbochim, cei 110 oameni nu se mai pot pensiona acum din cauză că au fost trecuţi din grupa I în grupa a II-a şi au pierdut cei şase ani de vechime.

Deputatul PDL Mircia Giurgiu a depus deja un proiect de lege pentru modificarea Legii pensiilor prin adăugarea cuvântului “speciale” la “condiţii de muncă deosebite”. El a precizat că legea este deja la Senat.

Ultimele Stiri
abonare newsletter