Politică

Andrei Chiliman EXCLUS din PNL, după o activitate de 24 ani în partid

<p><strong>Delegaţia Permanentă a PNL, reunită la sala I.I.C. Brătianu din Parlament, a decis luni excluderea din partid a primarului Sectorului 1, Andrei Chiliman, după ce actualul edil a activat timp de 24 de ani în PNL, motivul sancţiunii fiind săvârşirea unor "abateri grave de la disciplina partidului".

Propunerea de excludere a primarului Andrei Chiliman şi a deputatului Diana Tuşa, înaintată de BPN Delegaţiei Permanente a PNL, a fost aprobată cu majoritate de voturi, au declarat pentru Mediafax surse din PNL.


Conform surselor citate, pentru excluderea lui Chiliman din PNL au votat 139 de membri ai Delegaţiei Permanente, doar 8 votând împotrivă.

Pentru excluderea lui Chiliman, conducerea PNL a invocat prevederile din Statutul partidului privind situaţiile în care poate fi aplicată această sancţiune.


"Sancţiunea excluderii unui membru din Partidul Naţional Liberal se poate aplica în una din următoarele situaţii: (...) dacă a săvârşit abateri grave de la disciplina partidului, inclusiv prin acţiuni sau declaraţii publice împotriva hotărârilor luate prin vot de organismele de conducere ale partidului la toate nivelele sau împotriva conducerii partidului la toate nivelele, împotriva imaginii şi prestigiului partidului şi împotriva candidaţilor PNL la toate funcţiile publice de la orice nivel", prevede Statutul PNL.

Andrei Chiliman a anunţat o conferinţă de presă la ora 17.00.

Ultimele Stiri
abonare newsletter