Politică

Ce spune Horea Uioreanu despre REFERENDUMUL pentru DEMITEREA sa

<p><strong><img src="documente/stories/2013/05_mai/28/horia uioreanu1.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, a comentat demersul iniţiat de consilierii judeţeni ai PDL de organizare a unui referendum pentru demiterea sa, precizând că nu se simte în pericol. Mai mult, el a declarat că nu se simte vinovat de amânarea proiectului Spitalului Regional de Urgenţă, decizia fiind luată în plenul Consiliului Judeţean.

“Este dreptul domniilor lor să iniţieze referendum. Legea are prevederi clare privind iniţierea şi organizarea acestuia. În ceea ce mă priveşte, nu-mi fac griji, nu mă simt nici vinovat, nici în pericol. Proiectul pe care domnii consilieri l-au iniţiat a fost amânat prin vot în plen după ce li s-a explicat de vreo trei ori motivele pentru care noi dorim amânarea acestui proiect. Am spus şi o repet, Spitalul Regional de Urgenţă a fost, este şi va rămâne o prioritate, nu se pune problema să nu se realizeze dar trebuie să ţinem cont şi de deciziile luate la nivel naţional privind construcţia spitalelor de urgenţă. Pe de altă parte, nu pot să nu constat cinismul colegilor de la PDL, care aflaţi la putere, cu prim ministru de la Cluj, cu finul acestuia la şefia Consiliului Judeţean Cluj n-au reuşit în patru ani decât să schimbe locaţia iniţială a spitalului pierzând astfel şi finanţarea de 200 de milioane de euro aprobată încă din mandatul Guvernului Tăriceanu”, a precizat pentru Monitorul de Cluj, Horea Uioreanu.



Citeşte şi:


UPDATE - PREMIERĂ în politica românească: REFERENDUM pentru DEMITEREA preşedintelui CJ Cluj


abonare newsletter