Politică

Traian Băsescu: Organizarea referendumului depinde de reacţiile USL faţă de Constituţie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, sâmbătă, referindu-se la referendum, că "stă" cu organizarea acestuia în funcţie de reacţiile şi deciziile USL în ceea ce priveşte proiectul de modificare a Constituţiei.

"A înţeles toată lumea că eu am iniţiat Referendumul pe fondul faptului că majoritatea parlamentară USL nu respecta Referendumul din 2009. Aşa am speranţa că atunci când se vor hotărî să promoveze Constituţia vor deveni realişti şi vor promova un proiect care să ţină cont de acel Referendum. Dacă nu partea formală este deja parcursă. Le voi reaminti printr-un Referendum ce vor românii. Asta înseamnă, aşa cum am declarat, că Referendumul meu este strâns legat de Referendumul constituţional pe care îl organizează USL. Eu nu îl amân, eu îi urmăresc, îi urmăresc cu Referendumul. În funcţie de decizia lor semnez şi eu decretul", a spus Traian Băsescu.

Şeful statului a afirmat că este convins că "mult mai uşor" va trece Referendumul său cu 50% prezenţă decât Constituţia USL.

"Asta am spus de la început că aştept două lucruri: Să văd cum iese legea referendumului şi sunt convins că mult mai uşor trece Referendumul meu cu 50% decât Constituţia lor pentru că asta nu este Constituţia României, este Constituţia unei găşti, a unui grup. Ca să fi fost o Constituţie pentru români trebuia dezbătută public, trebuia să ia observaţii de la cetăţeni. Este o gaşcă de politicieni care s-au hotărât să îşi facă o Constituţie pentru ei, considerând că sunt veşnici şi uită ce a păţit Adrian Năstase care şi el şi-a făcut o Constituţie pentru el. Cel mai bine este să faci o Constituţie pentru popor şi de asta eu stau cu referendumul în funcţie de reacţiile lor", a mai spus Băsescu.

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter