Politică

PSD Cluj cere demisia lui Emil Boc pentru cazul de incompatibilitate al viceprimarului Şurubaru

Preşedintele PSD Cluj-Napoca, Mircea Jorj, a sesizat Prefectura Cluj în legătură cu cazul de incompatibilitate al viceprimarului Gheorghe Şurubaru şi-i cere primarului Emil Boc să-şi dea demisia.

Viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Gheorghe Şurubaru, a demisionat, joi, din funcţia de viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, dar a fost reales în funcţie în aceeaşi zi.

”Vom acţiona cu pârghiile legale. Se va face o sesizare la Instituţia Prefectului din partea grupului de consilieri ai USL, în care vom atrage atenţia că această şedinţă de îndată n-a respectat condiţiile legale de întrunire a ei, nici condiţiile de formă, astfel încât această hotărâre de CL prin care a fost reales într-un mod cu totul penibil acest viceprimar Şurubaru de către dl Emil Boc să fie suspendată în contencios, pentru că produce efecte negative asupra tuturor actelor semnate de către dl Şurubaru”, a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, Mircea Jorj.


Acesta mai spune că toate actele semnate de Gheorghe Şurubaru sunt lovite de nulitate şi că se pune problema tragerii la răspundere chiar din punct de vedere penal.

”Dincolo de faptul că actele respective sunt lovite de nulitate absolută, vreau să vă atrag atenţia că această calitate de administrator al societăţii comerciale n-a fost înscrisă în declaraţia de interese, caz în care constituie faptă penală”, a menţionat Mircea Jorj.
 

Ultimele Stiri
abonare newsletter