Politică

Întâlnire Băsescu – Antonescu la Cotroceni pentru numirea lui Silaghi la Transporturi

Preşedintele Traian Băsescu şi liderul PNL Crin Antonescu au o întâlnire, la această oră, la Palatul Cotroceni, după ce şeful statului a spus vineri că doreşte să discute cu preşedintele PNL despre nominalizarea lui Ovidiu Silaghi pentru Ministerul Transporturilor.

Traian Basescu Traian Basescu

Surse oficiale au declarat pentru Mediafax că liderul PNL tocmai a revenit din vizita în SUA.

Conform aceloraşi surse, discuţia dintre Băsescu şi Antonescu este tete-a-tete.


În acest moment, întâlnirea este în desfăşurare.

Conform Mediafax, preşedintele Traian Băsescu a declarat, vineri, răspunzând unei întrebări, că mai reflectează în privinţa numirii lui Silaghi la Ministerul Transporturilor, el precizând că doreşte să aibă o discuţie şi cu liderul PNL Crin Antonescu şi să vadă dacă acesta menţine nominalizarea.


În 12 iulie, Relu Fenechiu, ministru al Transporturilor, a fost condamnat de instanţa supremă la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul Transformatorul, pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată. În aceeaşi zi, Fenechiu a demisionat din funcţia de ministru al Transporturilor.

Ultimele Stiri
abonare newsletter