Politică

Contracandidat previzibil împotriva lui Horea Uioreanu la şefia PNL Cluj: Mihai Szeplekan

Consilierul judeţean liberal Mihai Szeplekan a anunţat luni că şi-a depus oficial candidatura la şefia PNL Cluj.

Szeplekan este deocamdată şi singurul candidat care s-a înschis oficial în cursa pentru şefia liberalilor clujeni.

„Am avut o discuţie cu Marius Nicoară şi i-am spus că doresc să candidez. A fost o discuţie amicală, nu i-am cerut deocamdată să mă suţină sau nu, doar l-am informat”, a declarat Mihai Szeplekan.


El a mai precizat că, pe viitor, va dori să colaboreze politic cu actualul preşedinte al PNL Cluj, Marius Nicoară, iar din punct de vedere administrativ, cu preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horia Uioreanu. Priorităţile declarate ale liberalului clujean vor fi câştigarea alegerilor europarlamentare şi a alegerilor prezidenţiale pentru Crin Antonescu, iar în 2016 câştigarea Primăriei Cluj Napoca şi recâştigarea unui nou mandat de preşedinte de Consiliu Judeţean pentru Horea Uioreanu. Totodată, Szeplekan a adăugat că îşi doreşte ca echipa sa să fie reprezentată de toată organizaţia PNL, „indiferent că vorbim de tabăra lui Marius Nicoară sau de cea a lui Horea Uioreanu“ şi că „este pregătit să demonstreze că PNL poate fi o forţă la Cluj“.

Uioreanu se abţine de la comentarii

Contracandidatul lui Szeplekan, Horea Uioreanu, care nu şi-a depus încă oficial candidatura, se abţine de la prea multe comentarii şi subliniază că oricine este liber să candideze. „Este o chestiune democratică, fiecare poate să îşi depună candidatura, până înainte cu 48 de ore de alegeri“, a spus acesta. Uioreanu şi-a anunţat, încă de acum o lună intenţia de a candida la şefia filialei judeţene a PNL, la alegerile programate în 14 septembrie, în condiţiile în care actualul lider, senatorul Marius Nicoară, a afirmat că nu va mai candida pentru un nou mandat şi că va face „un pas lateral“.


 

 

Ultimele Stiri
abonare newsletter