Politică

Legea privind maidanezii, CONTESTATĂ la Curtea Constituţională de 30 de parlamentari

Un grup de 30 de parlamentari din toate grupurile politice cu excepţia UDMR au atacat la Curtea Constituţională proiectul de lege care prevede eutanasierea în termen de 14 zile a câinilor comunitari care nu sunt revendicaţi sau adoptaţi.

Declaraţia a fost făcută luni, pentru Mediafax, de fostul senator Marius Marinescu, susţinător al protecţiei animalelor.

Printre semnatarii documentului prin care este invocată neconstituţionalitatea propunerii legislative pentru modificarea Ordonanţei de urgenţă 155/2001 privind aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân se numără, conform sursei citate, parlamerntarii Călin Popescu Tăriceanu, Haralambie Vochițoiu, Dumitru Pelican, Cristiana Anghel şi Ioan Ghise.


Legea care permite eutanasierea câinilor fără stăpân care nu sunt adoptaţi sau revendicaţi în 14 zile lucrătoare de când ajung în adăposturi a trecut, săptămâna trecută, de votul final al Camerei Deputaţilor, forul decizional în privinţa acestui proiect.

Există variante mai bune

Chiar dacă senatorii clujeni nu se află printre semnatarii acestei sesizări, aceştia susţin că legea care a trecut pe repede înainte în cursul săptămânii trecute putea fi gândită mai bine.


Senatorul liberal Marius Nicoară consideră că se puteau găsi şi variante mai bune. Parlamentarul clujean susţine, de altfel, proiectul colegului său de partid, deputatul Adrian Oros, care prevede prevenirea abandonului câinilor şi care urmează să fie depus în Parlament chiar zilele acestea.

„Din punctul meu de vedere se puteau găsi variante mai bune, acum problema aceasta este complexă, dar eu cred, repet că se putea găsi o variantă mai bună. Eu susţin mai degrabă iniţiativa colegului meu, Adrian Oros, privind prevenirea abandonului câinilor“, a declarat Marius Nicoară.


Să nu se facă abuzuri!

La rândul său, senatorul PDL de Cluj, Alin Tişe, subliniază că legea privind eutanasierea câinilor este bună atâta timp cât nu va duce la abuzuri.

„Atâta timp cât nu se vor face abuzuri, legea este bună, adică atâta timp cât sunt eutanasiaţi cei bolnavi, de exemplu, sau agresivi. Dar oricum eutanasierea lor este o soluţie extremă. Pe de altă parte, cred că legea trebuie mediatizată, pentru ca lumea să o cunoască“, a declarat Alin Tişe.

Ultimele Stiri
abonare newsletter