Politică

Foști inspectori guvernamentali dau în judecată Guvernul

17 foşti inspectori guvernamentali, disponibilizaţi începând cu 1 septembrie, au dat in judecată Guvernul la Curtea de Apel Bucureşti, solicitând „suspendarea actului administrativ” prin care au fost eliberaţi din funcţii.

Guvernul, prin premierul Victor Ponta, şi Secretariatul General al Guvernului au fost date în judecată de 17 foşti inspectori guvernamentali care solicită la Secţia de Contencios Administrativ a Curţii de Apel Bucureşti "suspendarea executării actului administrativ" prin care au fost destituiţi din funcţii, respectiv o decizie a lui Ponta, semnată în 31 iulie 2013.

„Considerăm abuzivă măsura de desfacere a contractelor de muncă şi, în consecinţă, am contestat în instanţă decizia prim-ministrului Victor Ponta. Pe lângă reinstalarea în funcţie, am solicitat şi plata de daune materiale pentru perioada de la care am fost destituiţi până la data la care se va pronunţa instanţa şi vom reveni pe posturile de inspectori guvernamentali”, a declarat, ieri, unul din foştii inspectori guvernamentali, Ciprian Iftimoaei, care a fost prefect de Vaslui în perioada 2007-2009.


Premierul Victor Ponta a demis din funcţie 46 inspectori guvernamentali în cadrul Secretariatului General al Guvernului (SGG), în baza ordonanţei privind reducerea a aproape 3.000 posturi ocupate. Deciziile de eliberare din funcţie au fost semnate pe 31 iulie 2013 de premierul Victor Ponta.

Inspectorii guvernamentali eliberaţi din funcţie sunt foşti prefecţi şi subprefecţi din guvernele Tăriceanu, Boc şi Ungureanu.

abonare newsletter