Politică

Cum “suflă” Puterea proiectele Opoziţiei

Alin Tişe lasă legea infrastructurii de afaceri pe mâna celor de la putere.

USL a respins zilele trecute iniţiativa legislativă a senatorului PDL de Cluj, Alin Tişe, privind infrastructura de afaceri, doar pentru că a venit din partea unui democrat liberal. Acum, reprezentanţii puterii vor să îşi însuşească proiectul sau să fie cel puţin co-autori, pentru ca acesta să treacă de Parlament. Atitudinea celor de la putere este cu atât mai ridicolă cu cât proiectul lui Tişe vine în sprijinul primăriilor şi consiliilor judeţene, iar PNL, PSD şi PC au, în acest moment cei mai mulţi primari şi preşedinţi de consilii judeţene.

O gură de oxigen pentru primării şi consilii judeţene

Proiectul senatorului democrat liberal, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, prevedea facilităţi pentru investitorii localizaţi în parcurile industriale. Acum acesta este dispus să permită parlamentarilor USL să-i preia proiectul legislativ, doar pentru a putea oferi „o gură de oxigen primăriilor şi consiliilor judeţene“.


„Iniţiativa vizează o procedură simplificată în vânzarea terenurilor pentru amenajarea parcurilor industriale, facilităţi pentru investitorii localizaţi în parcurile industriale sau simplificarea procedurii de înfiinţare a parcurilor industriale. Cei din USL au făcut un deservicu până la urmă propriilor primari. Probabil că voi înmâna proiectul la USL şi probabil că mă vor lăsa co-autor. Legea a fost respinsă doar pentru că venea din partea unuia din opoziţe. Este foarte important acest proiect pentru că înseamnă creşterea numărului de investiţii în România, o gură de oxigen pentru primării şi consilii judeţene“, a explicat Alin Tişe.  

Printre altele, legea mai prevedea scutirea la plata CAS pentru angajator pe doi ani, scutire de la plată a impozitului pe profit timp de doi ani sau reducerea taxelor și impozitelor pentru bunurile imobile și mobile.


Nicoară: „Iniţiativa se poate îmbunătăţi“

Senatorul PNL de Cluj, Marius Nicoară, explică faptul că iniţiativa lui Tişe necesită câteva completări şi că acest proiect poate fi reluat, chiar dacă a fost respins.

„Eu am susţinut acest proiect, dar are nevoie de câteva completări. Au fost câteva aspecte legate de partea financiară, de tehnică şi nu numai. Se poate îmbunătăţi şi relua, eu l-aş susţine. Nu cred că trebuie respinsă o iniţiativă bună doar pentru că vine din partea Opoziţiei. Poate fi reluată şi completată“, a spus senatorul Marius Nicoară.

Ultimele Stiri
abonare newsletter