Politică
FOTO - Şedinţa Comisiei Roşia Montană, suspendată după 10 ore după ce PNL a acuzat PPDD de trădare
Şedinţa Comisiei parlamentare privind Roşia Montană a fost suspendată, miercuri noaptea, după ce reprezentanţii PPDD au avut o discuţie cu Gabriela Firea pe hol şi n-au mai participat la lucrări când s-a verificat cvorumul, iar PNL i-a acuzat pe aceştia de "trădare".
Gabriela Firea (PSD), Tudor Ciuhodaru (PPDD) şi Constantin Popa (PPDD)Preşedintele Comisiei, Darius Vâlcov, a anunţat, după mai mult de zece ore de la debutul şedinţei, că aceasta a fost suspendată din lipsă de cvorum, informează Mediafax.
"Am mai rămas doar nouă colegi în sală, s-a cerut prezenţa şi s-a constatat că nu îndeplinim condiţiile de cvorum. Vom relua dezbaterile mâine dimineaţă, la 10.00", a afirmat Vâlcov.
El nu a vrut să spună cine a lipsit, precizând însă că s-a cerut de două ori verificarea cvorumului şi s-a constatat de fiecare dată că acesta nu este îndeplinit.
Deputatul PNL Cristina Pocora, vicepreşedinte al comisiei, a spus că toţi cei cinci reprezentanţi ai PNL au fost prezenţi şi au susţinut continuarea dezbaterilor. Ea a reiterat punctul de vedere al PNL că proiectul trebuie respins. Ea a spus că au mai fost prezenţi reprezentanţii UDMR şi cei ai celorlalte minorităţi naţionale.
În privinţa reprezentaţilor PPDD, deputatul PNL Micea Dolha a spus: "Cei de la PPDD au trădat".
Nerealizarea cvorumului a fost constatată după ce senatorul PSD Gabriela Firea a avut o scurtă discuţie pe hol cu deputatul PPDD Tudor Ciuhodaru şi cu senatorul PPDD Constantin Popa, toţi trei fiind membri ai comisiei. În timpul discuţiei, Ciuhodaru a fost apelat pe telefonul său şi a plecat, iar Firea i-a arătat ceva pe propriul telefon mobil senatorului Popa.
Imediat după acest moment, din sala comisiei a ieşit Darius Vâlcov, care a anunţat suspendarea şedinţei din lipsă de cvorum.
Întrebat de ziarişti de ce a dispărut din cvorum, senatorul PPDD Constantin Popa a spus: "Nu am dispărut nicăieri, am ieşit pe hol cu domnul doctor (Tudor Ciuhodaru - n.r.) să ne consultăm. Am stat, am discutat. Până ne-am consultat, ne-am trezit cu sala goală".
El a mai declarat că PPDD este categoric împotriva proiectului şi nu are cum să boicoteze lucrările comisiei. Conform lui Popa, în şedinţa de joi PPDD va vota împotrivă.
În ceea ce priveşte acuzele PNL de trădare, el a spus: "PNL poate să ne acuze de orice, dar PNL, la urma urmei, face parte din USL. Noi n-avem cum să trădăm, noi suntem în opoziţie, nu avem o alianţă cu PNL."
Iniţial, el a admis că a avut o discuţie cu Gabriela Firea, dar a susţinut că nu a văzut nimic pe telefonul acesteia. "Pot să cred că colegii ne-au întins o mică capcană. Putem să ne-o asumăm şi pe asta până la urmă", a mai spus senatorul PPDD, referindu-se la constatarea lipsei cvorumului.
În finalul declaraţiei, el a negat că ar fi avut vreo discuţie cu Gabriela Firea.