Politică

Traian Băsescu - premier, doar un scenariu „fantezist“?

Sociologii au păreri împărţite când vine vorba de proiectul Traian Băsescu – viitor prim-ministru.

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu lansa recent „bomba“ şi anume că unul din scopurile Partidului Mişcarea Populară este „crearea unui vehicul politic puternic pentru a-l susţine pe Traian Băsescu pentru funcţia de prim-ministru“.

Mai exact, Lăzăroiu explica că Partidul Mișcarea Populară și-a propus „să obțină un scor de două cifre cu unu în față la europarlamentare“, „să sprijine împreună cu celelalte partide de Dreapta un singur candidat la președinție“ și „să creeze un vehicul politic puternic pentru a-l susține pe Traian Băsescu pentru funcția de prim-ministru“.


Pe de altă parte, un semnal în acest sens a venit chiar din partea preşedintelui Băsescu, care recent afirma că PSD nu poate da şeful statului dacă se rupe de PNL, iar un candidat de dreapta, inclusiv Crin Antonescu, va fi susţinut în turul al doilea de toată dreapta şi este de preferat „unui plagiator“, precizând în glumă, că personal îl va învăţa pe liberal ce are făcut.  

Albă ca Zăpada reloaded 

În opinia sociologului clujean, Ioan Hosu, o asemenea idée este însă  irealizabilă, fiind un scenariu deloc viabil, chiar fantezist.


„ Este oare, o poveste din categoria celor cu Albă ca Zăpada…? Băsescu premier, nu cred că este un proiect viabil, realizabil. Probabil că şansele ca Băsescu să devină premier după ce îşi încheie mandatul de preşedinte sunt egale cu cele ale Mişcării Populare de a obţine 10%. Este un scenariu fantezist, în opinia mea. Este un fel de Albă ca Zăpada reloaded. Probabil că şi Traian Băsescu este încântat de această idee, pentru că a zis că nu se va retrage din politică…“, a comentat sociologul clujean, Ioan Hosu.  

Mai bun ca premier decât ca preşedinte?

 O opinie opusă exprimă sociologul Mircea Kivu care, citat de site-ul Ziare.com, aminteşte că la formarea Alianţei DA, lui Traian Băsescu îi fusese rezervat rolul de premier, retragerea lui Teodor Stolojan fiind cea care l-a obligat, într-un fel, pe Traian Băsescu să candideze la preşedinţie.


„Traian Băsescu ar putea fi un premier mai bun decât este ca preşedinte. Se şi comportă mai mult ca premier atunci când are un govern prietenos. E clar că după ce îşi va încheia mandatul, Traian Băsescu va deveni peşedintele PMP şi în măsura în care partidul va ajunge la putere e posibil ca Traian Băsescu să ajungă premier. Sigur, cum arată PMP acum în sondaje nu pare să ajungă să dea premierul. Dar trei ani e timp destul de mult. Nu este exclus ca şi PDL cu timpul să revină aproape de Traian Băsescu“, a spus Kivu, potrivit Ziare.com.

Ultimele Stiri
abonare newsletter