Politică
Rude de politicieni, plătite cu salarii de mii de euro la Autoritatea de Supraveghere Financiară
Soţii, foste neveste şi copii ai unor politicieni importanţi sunt plătiţi cu salarii de mii de euro pe lună la Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), instituţie a statului român care se ocupă cu reglementarea pieţei de capital, scrie Hotnews.ro, care citează o emisiune a postului B1TV.
Potrivit unui document prezentat la emisiunea „Sub semnul întrebării”, realizată de jurnalistul Robert Turcescu la postul B1TV, pe statele de plată ale ASF figurează fosta soţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, soţia deputatului George Sutaru sau fiica vicepremierului Gabriel Oprea.
Lista politicienilor cu rude pe statul de plată al ASF:
1) Laura Chitoiu este soţia ministrului Finanţelor, vicepremierul Daniel Chitoiu (PNL). Ea încasează 5.880 euro pe lună ca director la ASF. În declaraţia ei de avere din august 2013, Laura Chitoiu a trecut venituri anuale de peste 292.000 de lei. Laura şi Daniel Chitoiu sunt finii lui Dan Radu Rusanu, preşedintele Autorităţii de Supraveghere Fiscală. În prezent, doamna Chitoiu este urmărită penal într-un dosar în care este acuzată că ar fi ajutat în mod ilegal o persoană să obţină un aviz de la ASF pentru a ocupa o funcţie de conducere într-o societate de asigurări.
2) Răzvan Wlassopol este soţul primăriţei Craiovei, Lia Olguta Vasilescu (PSD). Wlassopol încasează de la ASF 2.560 de euro, potrivit listei prezentate de B1Tv. În declaraţia de avere a Liei Olguta Vasilescu, primăriţă a declarat un venit anual câştigat de soţul ei de 153.000 de lei, în calitate de consilier la Comisia Natioanala a Valorilor Mobiliare (CNVM), instituţie absorbită de ASF.
3) Cătălin Remus Câmpeanu este fiul Marianei Câmpeanu, ministrul Muncii (PNL). El câştigă la ASF peste 2.000 de euro pe lună.
4) Daniela Motreanu este soţia deputatului PNL Dan Motreanu, fost ministru al Agriculturii în Cabientul Tariceanu. Doamna Motreanu ia un salariu de 4.120 de euro pe lună la ASF. Potrivit declarartiei de avere a deputatului Motrenu din iunie 2013, soţia sa a încasat un venit anual de peste 43.000 de lei în calitate de consilier al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CŞĂ), o altă instituţie înghiţită de ASF.
5) Grigoreta Cristina Zgonea a fost soţia actualului preşedinte al Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea (PSD). Doamna Zgonea încasează peste 2.400 euro pe lună de la ASF. În august 2013, Cristina Zgonea declara un venit anual de peste 134.000 de lei ca director adjunct la Autoritatea de Supraveghere Financiară.
6) Iuliana Luiza Scutaru este soţia lui George Scutaru, liderul grupului parlamentar al PNL de la Camere Deputaţilor. Ea încasează un salariu lunar de 4.720 de euro pe lună de la ASF. În august 2013, ea a declarat un venit anual de peste 170.000 de lei în calitate de consilier al conducerii ASF.
7) Aura Socol este soţia lui Cristian Socol, consilier al premierului Victor Ponta. Domana Socol încasează 2.460 euro pe lună de la ASF, potrivit listei prezentate la postul B1TV.
8) Ana Maria Tudor este fiica vicepremierului Gabriel Oprea (UNPR). Ea încasează un salariu lunar de 2460 de euro la Autoritatea de Supraveghere Financiară. Şi soţul ei (ginerele lui Gabriel Oprea) a lucrat la ASF, ca şef serviciu la secorul pensii private, de unde obţinea un venit anual de 13.113 de lei, potrivit unei declaraţii de avere din iunie 2013.
Politicieni cunoscuţi care „lucrează” la ASF:
1) Dan Radu Rusanu - preşedinte al ASF. Potrivit listei prezentate de postul B1Tv, el încasează 18.000 de euro pe lună, însă Autoritatea a venit cu precizări potrivit cărora salariul lunar net al luiRusanu este de 14.000 de euro. Dan Radu Rusanu a fost viceporesedinte al PNL, parlamentar în mai multe legislaturi, secretar de stat la Ministerul Finanţelor. Rusanu este naşul ministrului de Finanţe, vicepremierul liberal Daniel Chitoiu.
Fostul preşedinte al UNPR Marian Sârbu este membru al boardului ASF, de unde ia 3.350 euro pe lună. Sârbu a fost ministru PSD al Muncii în guvernările Năstase şi Boc 1 şi parlamentar în mai multe legislaturi.
2) Dan Mircea Popescu ia 2.460 euro pe lună la ASF. El a fost parlamentar PSD şi ministru al Muncii.
3) Doru Fruzulică a fost parlamentar PSD. El a renunţat la calitatea de paramentar pentru a mrege la Consiliul de Supraveghere a Asigurărilor şi apoi la ASF. În iunie 2013, Guvernul a mai redus componenţa conducerii ASF, Frunzulică rămânând atunci pe dinafară. Potrivit informaţiilor prezentate la B1TV, Frunzulică este angajat în cadrul ASF în prezent, de unde ia un salariu lunar de 2.650 de euro.
Autorităţile de supraveghere - numai bune de muls
Autoritatea de Supraveghere Financiară este o instituţie a statului român, aflată sub autoritatea Parlamentului, însă nu primeşte bani de la bugetul de stat. ASF se autofinanţează din taxele pe care le plătesc obligatoriu firmele din piaţa de capital pe care o reglementează: societăţi de asigurări, firme de serviici financiare, sistemul de pensii private.
Acesta este şi scuza folosită de ASF şi instituţiile care au precedeat-o şi pe care le-a absorbit pentru a acorda salarii şi bonsuri mări şefilor şi angajaţilor.
Prevalându-se de faptul că nu primesc bani de la bugetul de stat, unii angajaţi ai ASF nu au depus declaraţii de avere şi de interese, motiv pentru care Agenţia Naţională de Integritate a şi amendat 112 salariaţi de la ASF, adică un sfert din totalul personalului acestei instituţii, potrivit unor informaţii furnisate de ANI, citate de postul B1Tv.
Acesta este contextul în care o serie de politicieni de la mai multe partide s-au dus ei înşişi la instituţiile de supraveghere ori soţiile lor au fost angajate acolo.
De exemplu, când PDL era la putere, Carmen Negoita, soţia fostului lider democrat-liberal Liviu Negoita, fost primar al sectorului 3, a condus Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare. În anul 2012, ca preşedinte al CNVM, ea a declarat un venit anual de 637.000 de lei de la Comisie.
La rândul ei, Daniela Popa a renunţat la funcţia de deputat şi de preşedinte al Partidului Conservator pentru a merge membru în Consiliul de Supraveghere a Asigurărilor, în anul 2010.
Şi ea şi Doru Frunzulică au evitat să precizeze cât au încasat de la CSA, trecând în declaraţia de avere doar menţiunea "conform fişei fiscale", mai scrie Hotnews.ro.