Politică
Antonescu, despre o posibilă demisie a Marianei Câmpeanu: Eu i-am zis că ar fi varianta cea mai bună
Preşedintele PNL, Crin Antonescu, a declarat joi seară că a avut o întrevedere cu ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, în care aceasta a vehiculat ipoteza demisiei din funcţie, iar replica sa a fost că poate este cea mai bună variantă, dar nu i-a comunicat decizia finală.
Antonescu a precizat într-o intervenţie la B1 Tv că a avut o întâlnire cu Mariana Câmpeanu la solicitarea acesteia.
"M-a întrebat în această situaţie ce să facă, e o situaţie complicată şi în plan uman, este un om aflat în dificultate, sigur că e o discuţie întreagă de natură birocratică asupra formelor. Realitatea este că în familia domniei există o dramă, soţul este foarte bolnav, nu ştiu dacă este invaliditate de gradul I sau ce grad e acolo, dar este foarte bolnav. În orice caz, un om sub apăsarea extraordinară şi a campaniei de presă şi aşa mai departe şi în discuţiile pe care le-am avut domnia sa a vehiculat ipoteza demisiei. Eu i-am spus foarte sincer că din punctul meu de vedere poate că această variantă ar fi cea mai bună, o conferinţă de presă în care să prezinte încă o dată varianta domniei sale asupra faptelor, să spună toate lucrurile pe care în două rânduri la acest minister le-a făcut şi să demisioneze", a declarat preşedintele PNL, potrivit Mediafax.
El a precizat că nu i-a cerut public demisia, ci a fost o discuţie privată şi i-a transmis ministrului Muncii opinia sa.
"A rămas să-mi comunice ce decizie ia (...) A rămas că vorbeşte şi cu primul ministru, cum e normal, şi nu am mai primit niciun semnal de la domnia sa de atunci", a afirmat Antonescu.
Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a început verificarea unui posibil conflict de interese în cazul ministrului Muncii, Mariana Câmpeanu, în urma unei sesizări pe care a primit-o de la Centrul de Investigaţii Media.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi seară, că face apel la ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, să-şi prezinte demisia dacă ştie că soţul ei nu este invalid şi nu are niciun handicap care să îl încadreze în gradul întâi de invaliditate.
Premierul Victor Ponta a afirmat că o va susţine pe Mariana Câmpeanu în postul de ministru al Muncii atât timp cât preşedintele Traian Băsescu nu argumentează cu dovezi acuzaţiile la adresa acesteia, precizând că îşi apără în aceste condiţii toţi miniştrii.