Politică

Băsescu: Nu există riscul unui conflict între România și Federația Rusă. Nu vom ridica gradul de alertă

Președintele Traian Băsescu a afirmat, miercuri seară, că nu există riscul unui conflict între statul român și Rusia, scrie b1.ro.

”Pentru România nu există riscul unui conflict cu Federația Rusă, cel puțin nu în conjuctura actuală. România nu e o țară pregătită de război și nici nu vom ridica gradul de alertă, să împărțim puști la populație”, a declarat șeful statului.

”Nu există acest risc - suntem stat suveran și independente, membru al UE, al NATO”, a subliniat Băsescu.

”Asta nu înseamnă că evenimentele din Crimeea și Transnistria, unde gradul de alertă a fost ridicat la nivel maxim, chiar dacă ieri a fost scăzut, nu înseamnă că armata română stă și așteaptă primăvara”, a explicat președintele.

”Armata își face toate programnele de instruire, toate aplicațiile așa cum au fost programate. Azi am dat dispozițe statului major al armatei să mute aplicațiile prevăzute în partea a doua a anului. Am pus la dispoziție statul aerian pentru avioanele AWACS, România efectuează în perioada 17 - 21 martie zboruri deasupra teritoriului Ucraina, în programul Cer deschis”, a spus Traian Băsescu.

”Dacă azi nu există niciun pericol, ceea ce vă spuneam de conflictele înghețate prezintă un risc de destabilizare regională, pot izbucni pe rând, să afecteze suveranitatea unor state prietene, sau având în vedere că sunt destul de bine controlate pot izbucni și simultan. Dați-mi voie să gândesc și în cele mai severe variante iar atunci regiunea ar fi un cerc de foc”, a continuat șeful statului.

”Întrebarea e suntem toți aliații pregătiți pentru o astfel de evoluție, iar răspunsul e că trebuie să fim pregătiți. Acum, pe conflictul ruso-ucrainean nu avem riscuri imediate, să ne trezim cu tancurile vreunui stat la frontieră”, a subliniat Băsescu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter