Politică

Clujul caută investitori pentru aqua park

<p>Complexul va fi construit în cartierul Grigorescu şi va cuprinde inclusiv o bază acoperită de tratament şi un hotel.</p> <p>Clujul ar putea avea în sfîrşit un aqua park, a anunţat ieri primarul Sorin Apostu.</p> <p>În acest sens, în şedinţa de Consiliu Local de săptămîna viitoare se va dezbate un proiect de hotărîre privind începerea demersurilor pentru găsirea un investitor care să construiască un aqua park în cartierul Grigorescu, în zona actualului ştrand Sun.</p>

„Dorim să găsim un investitor care, din resurse financiare proprii, să construiască acolo o bază de agrement, inclusiv acoperită, cu bază de tratament şi hotel, practic un întreg complex. După şase ani de litigii, Primăria a definitivat procedurile pentru reglementarea situaţiei terenurilor din zona ştrandului Sun, ultimul teren fiind cel obţinut prin clarificarea vecinătăţilor cu concesiunea Cora pentru 7.000 de metri pătraţi. Prin urmare, avem acum 50.000 de metri pătraţi disponibili pentru viitorul complex”, a ţinut să arate primarul Clujului.

Un ultim pas pentru rezolvarea definitivă a problemelor juridice cu terenurile din acea zonă va fi darea în administrarea RADP a unei suprafeţe de aproximativ 3.069 mp, astfel încît Regia să fie în măsură să-şi respecte obligaţiile contractuale faţă de firma Sun Fast SRL, deţinătoarea restaurantului din zonă. “Acest fapt va asigura degrevarea de orice sarcini a zonei în care urmează să implementeze proiectul aqua park-ului”, a mai precizat edilul Sorin Apostu.

Ultimele Stiri
abonare newsletter