Politică

Congresul PNL a adoptat noul Statut al partidului

Congresul PNL a adoptat, vineri, noul Statut al partidului, care elimină din actuala formă apartenenţa la ALDE sau la Internaţionala Liberală, instituie sistemul de alegeri uninominale pentru conducerea partidului şi un mecanism de control al activităţii miniştrilor.

Noul Statut a fost adoptat, prin ridicare de mână, cu majoritatea voturilor celor peste 1.000 de delegaţi, înregistrându-se 6 voturi ”împotrivă” şi 8 abţineri.

”Acest statut nu e o formalitate, nu arată numai cum funcţionăm, ci şi cine suntem. Sunt foarte mulţumit că astăzi aţi votat aproape în unanimitate pentru acest nou statut”, a afirmat Iohannis, cel care a suspus votului noul Statut al PNL.


De asemenea, el a supus votului ordinea de zi a congresului de sâmbătă, când vor fi alese funcţiile de conducere şi vor fi adoptate o serie de rezoluţii.

Iohannis a anunţat că vor fi supuse votului şi dezbătute trei astfel de rezoluţii ale congresului, respectiv fuziunea cu PDL, afilierea la PPE şi propunerea nominală a candidatului din partea PNL pentru alegerile prezidenţiale.


Seniorul liberal Mircea Ionescu Quintus a precizat, vineri, în deschiderea Congresului extarordinar al partidului, că va dormi liniştit şi, mai târziu, va muri liniştit dacă acest for va vota amendamentul pe care l-a propus el la Statut pentru menţinerea şi continuarea identităţii PNL.

Quintus a precizat că a propus completarea articolului referitor la faptul că preşedintele partidului este garantul programului politic, tradiţiei, continuităţii şi unităţii partidului.


El a spus că acest text e unul vechi în Statut, dar, din nefericire, a rămas literă moartă.

”Să nu uităm că din şase preşedinţi din 1990 până acum, de faţă acum sunt numai doi şi cu cel de-al treilea, al cărui cuvânt l-am citit (Radu Câmpeanu - n.r.). Trei foşti preşedinţi nu mai sunt membri ai PNL, unii ducându-se în alte partide, alţii făcându-şi interese personale - aşa crezând dânşii”, a spus Quintus.


El a arătat că, potrivit amendamentului pe care l-a propus, denumirea integrală, trecutul istoric, tradiţia, continuitatea şi unitatea PNL reprezintă ”valori imuabile, de neatins, de nediscutat, de continuat”.

abonare newsletter