Politică
Ponta: Au mai rămas doar 23 de săptămâni până când Băsescu va pleca de la Cotroceni
Victor Ponta a postat pe Facebook un mesaj în care arată că "se împlinesc doi ani de când Traian Băsescu a fost suspendat din funcţia de preşedinte, prin votul Parlamentului, pentru a doua oară". Premierul a notat, totodată, că "au mai rămas doar 23 de săptămâni" până când acesta va pleca de la Cotroceni.
"Astăzi, concomitent cu sărbătoarea Zilei Justiţiei, se împlinesc doi ani de când Traian Băsescu a fost suspendat din funcţia de preşedinte, prin votul Parlamentului României, pentru a doua oară. 6 iulie 2012 fost unul dintre momentele în care am demonstrat, împreună cu Crin Antonescu şi Daniel Constantin, faptul că USL este unul dintre cele mai puternice proiecte politice din istoria democratică a ţării. Regret că totuşi Crin nu a dorit continuarea acestui proiect!", a scris Victor Ponta, pe contul său de Facebook.
Premierul mai spune că va susţine mereu că "cei 7,4 milioane de români care au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu au avut dreptate în decizia lor de a sancţiona abuzurile preşedintelui".
"Am respectat decizia Curţii Constituţionale cu gândul la viitorul României, chiar dacă mi-a fost foarte greu să accept ideea că votul românilor a fost ignorat", a adăugat Victor Ponta.
Postarea pe Facebook a premierului se încheie cu un "P.S.", în care acesta spune: "Au mai rămas doar 23 de săptămâni până când Traian Băsescu va pleca de la Cotroceni!".