Politică
ANALIZĂ: Parlamentarul român a lucrat în plen, în 5 luni, mai puţin decât salariatul obişnuit într-o lună
Parlamentarul român a muncit în plen, în toate cele cinci luni ale sesiunii proaspăt încheiate, mult mai puţin decât lucrează, într-o singură lună, un salariat cu program standard de opt ore. Pe de altă parte, doar 30% din legile adoptate au fost iniţiative parlamentare, restul venind de la Guvern.
Un salariat cu program standard de opt ore, care lucrează, în medie, 22 de zile în fiecare lună, totalizează circa 176 de ore la serviciu lunar.
Senatorii au cumulat, în cele 36 de şedinţe de plen din februarie până în iunie, inclusiv în sesiunea extraordinară din iulie, aproape 104 ore de lucru, în care au dezbătut şi votat proiecte de legi, scrie Mediafax. Ordonanţe ori au susţinut declaraţii politice. În cazul deputaţilor, este vorba de 35 de şedinţe de plen, care reprezintă în total aproape 94 de ore. Aşadar, parlamentarii s-au situat, în ceea ce priveşte orele petrecute în plen în toate cele cinci luni de zile cât a durat sesiunea parlamentară, sub numărul de ore muncite, doar într-o singură lună, de către un salariat cu program standard.
Pe de altă parte, la şedinţele de plen ale Senatului şi ale Camerei Deputaţilor se adaugă cele opt şedinţe de plen comun ale celor două Camere ale Parlamentului.
Senatorii şi deputaţii au avut câte două zile de plen pe săptămână în sesiunea proaspăt încheiat, luni şi marţi. La acestea se adaugă timpul petrecut în şedinţele Comisiilor parlamentare de specialitate, de obicei tot lunea şi marţea, înainte sau după plen, însă uneori şi în zilele de miercuri.
Cu toate acestea, majoritatea parlamentarilor părăsesc Capitala încă de miercuri pentru a se deplasa în teritoriu. În teritoriu, conform programului oficial, aleşii ar trebui să aibă activitate în circumscripţiile electorale, pentru a-şi consulta alegătorii. Cu toate acestea, presa a relatat, în numeroase rânduri, că birourile parlamentarilor din teritoriu sunt fie de negăsit, fie nu sunt deschise pentru audienţe.
Pe de altă parte, în această sesiune activitatea parlamentară a fost suspendată timp de o lună de zile pe perioada campaniei pentru europarlamentare. Chiar şi în afara acestei perioade, prezenţa parlamentarilor la şedinţele s-a dovedit în nenumărate rânduri greu de întrunit. Şedinţele de plen, fie ale Senatului, fie ale Camerei Deputaţilor, au fost suspendate în mai multe cazuri după ce aleşii au decis să părăsească reuniunile, astfel încât nu a mai fost întrunit cvorumul – prezenţa minimă a jumătate plus unu din membrii Camerei respective.
Cea mai scurtă şedinţă de plen
Alteori, şedinţele de plen au fost deschise pentru a se anunţa că nu vor avea loc, din cauza absenţei masive a parlamentarilor. A fost cazul Camerei Deputaţilor, pe 13 mai, când durata şedinţei a fost o premieră pentru istoria Parlamentului din ultimii ani: 24 de secunde. În acest răstimp, vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, Viorel Hrebenciuc a anunţat: "Stimaţi colegi, încerc să începem şedinţa de astăzi. Deschid şedinţa şi vă anunţ că nu avem cvorumul, deci sunt prezenţi doar 151 de colegi care au semnat, absenţi fiind 251, 29 sunt la alte acţiuni parlamentare. E vorba de cvorum. Neavând cvorum, declar închisă şedinţa noastră de astăzi".
Durata medie a unei şedinţe de plen la Senat a fost de 173 de minute, în vreme ce deputaţii au petrecut la plen în medie 160 de minute.
Pentru activitatea lor parlamentară, deputaţii şi senatorii primesc lunar o idemnizaţie de cel puţin 5.000 de lei în fiecare lună, inclusiv în perioada vacanţelor parlamentare, două luni de zile în timpul verii şi o lună în timpul iernii.
Parlamentarii legiferează ce le cere guvernul
În sesiunea parlamentară au fost aprobate în Camera Deputaţilor şi în Senat 110 acte normative, care au devenit legi ca urmare a promulgării şi publicării în Monitorul Oficial. Cu toate acestea, iniţiatorul cu cele mai multe acte normative promovate nu a fost instituţia parlamentară, ci Guvernul, care a iniţiat 67% din proiectele care au primit acceptul parlamentarilor şi au devenit legi.
Dintre actele promovate de Executiv, 44% au fost Ordonanţe simple sau Ordonanţe de Urgenţă care au primit votul senatorilor şi deputaţilor, respectiv 39 de astfel de acte. Doar două ordonanţe de urgenţă au fost infirmate prin votul parlamentarilor. În acelaşi timp, 23 % din legile adoptate în sesiunea parlamentară au fost proiecte de lege ale Guvernului, adică 20 de astfel de acte normative.
De cealaltă parte, parlamentarii au fost iniţiatori a 31% dintre legile votate şi intrate în vigoare în această sesiune parlamentare, adică 27 de legi.