Politică

Klaus Iohannis a cucerit Bucureștiul

Președintele PNL, Klaus Iohannis, și-a lansat astăzi candidatura la președinție printr-un miting de amploare organizat în Piața Victoriei din București și prezentat de cântărețul Aurelian Temișan. Peste 50.000 de oameni au venit să-l susțină.

Primul discurs a fost rostit de secretarul general al Partidului Popular European, Antonio Lopez Isturiz. Acesta l-a criticat dur pe premierul social-democrat Victor Ponta. "La nivelul conducerii PPE am urmărit cu stupoare ceea ce a făcut Guvernul premierului Ponta în România prin ordonanțele sale de urgență ce eludează statul de drept, care dau frâu liber mitei electorale și a traseismului politic. Am asistat siderați la declarațiile halucinante ale premierului Ponta, actualmente candidat la președinție, ce compară mandatul actualului președinte al României cu atrocitățile naziste. O astfel de exprimare absurdă rar găsești la vreun lider european, iar noi, în Europa, nu tolerăm astfel de abordări politicianiste", a afirmat Lopez Isturiz.

"Dacă ai niște valori, le vei avea oriunde, iar dacă nu ai valori și nu crezi în nimic când ești la Palatul Victoria, n-o să ai valori și n-o să crezi în nimic nici la Palatul Cotroceni", a afirmat și Klaus Iohannis în discursul său, făcând referire la Ponta. Iohannis s-a declarat un om al "faptelor, nu al vorbelor goale", pe când cei de la Palatul Victoria au demonstrat că nu au rezultate și că "nu le pasă".


"Vrem democrație sau lăsăm toată puterea în mâna unui singur partid, care n-a scăpat de metehnele trecutului? Vrem ca România noastră să fie condusă de un om care a dezamagit, care a promis tot și n-a făcut nimic? Sau vrem o altfel de politică? Vrem ca România să fie a cetățenilor sau a baronilor? Vrem un președinte puternic sau unul manevrat din umbră? Vrem ca în România să domnească legea sau bunul plac al unui grup? Vrem ca în România noastră lucrurile să fie temeinic făcute sau vrem politicieni care lasă totul la voia întâmplării?", a întrebat retoric primarul Sibiului.

El a spus că își dorește o țară care să meargă în continuare pe drumul european și euroatlantic, una care folosește banii pentru a produce dezvoltare economică și locuri de muncă bine plătite, "nu îi pierde în câteva buzunare de partid".


Iohannis s-a pronunțat pentru o Românie care încurajează inițiativa,"și nu o sufocă prin taxe și impozite fără noimă".

Liderul PNL a lansat un mesaj către tinerii care votează pentru prima dată la aceste alegeri prezidențiale și pentru cei care sunt la început de drum.


"Voi sunteți viitorul, pentru voi trebuie să construim România lucrului bine făcut. Astăzi, mulți dintre părinți au sufletul împărțit: între durerea de a-și vedea copiii plecând în străinatate și dorința de a-i vedea împliniți. E trist și nedrept și pentru părinți, și pentru copii. E păcat ca România, o țară atât de bogată, cu atâtea resurse, cu oameni de toată isprava, a ajuns aici", a afirmat Klaus Iohannis. În opinia sa, s-a ajuns la această situație din cauza lipsei de viziune a liderilor actuali și din cauza "spectacolului steril".

"Ne irosim energiile și potențialul în dispute mărunte, în subiecte care n-au nimic de-a face cu viața reală. Sunt convins că și în acest moment sunt oameni care nu se gândesc decât cum să mă atace, sunt televiziuni care nu știu ce poveste să mai inventeze despre mine, ce diversiuni să mai arunce pe piață. Aceste lucruri nu mă interesează. Nu mă afectează și nu mă vor opri!", susține candidatul ACL.


Pe scena amenajată chiar în vecinătatea sediului Guvernului au mai rostit discursuri de susținere lideri ai ACL precum Vasile Blaga, Cătălin Predoiu, Mihai Răzvan Ungureanu, Alina Gorghiu, Ludovic Orban și Gheorghe Falcă.

Câteva mii de membri sau simpatizanți ai Alianței Creștin Liberale au venit din toată țara, cu stegulețe tricolore și pancarte pe care scria "Klaus Iohannis — președinte" sau "Micul Titulescu — noul Ceaușescu", ca să-și declare susținerea pentru liderul liberal. Președintele PDL, Vasile Blaga, a afirmat că ar fi vorba de nu mai puțin de 50.000. Potrivit deputatului Raluca Turcan, delegația ACL Sibiu a numărat peste 1.500 de persoane. "Klaus Iohannis ştie că şi în România tinerii îşi pot construi un viitor prosper şi va lupta pentru dreptul tuturor cetăţenilor de a trăi într-o ţară civilizată. A venit vremea faptelor. Împreună putem construi o Românie în care proiectele sunt finalizate, reformele încheiate și instituțiile publice respectate", a punctat Turcan.


Klaus Iohannis și-a depus pe 20 septembrie candidatura la Biroul Electoral Central, unde a adus peste 2.000.000 de semnături.

Social-democrații au reacționat în urma mitingului de astăzi, însă nu s-au referit mai deloc la mesajele de campanie lansate de Iohannis, ci la faptul că mitingul a blocat centrul Capitalei. Secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, a afirmat că lansarea lui Klaus Iohannis a fost un eșec de proporții și o formă de dispreț la adresa bucureștenilor, pentru că a blocat tot traficul Capitalei, în timp ce vicepreședintele PSD, Gabriela Vrânceanu Firea, susține că evenimentul s-a petrecut sub sloganul "dacă nu poți să-i convingi, blochează-le orașul!".

Bucureşti, 27 septembrie 2014, Piaţa Victoriei. Vizionaţi miting-ul ACL aici.

Ultimele Stiri
abonare newsletter