Politică

Azi în Parlament- Deputatul Oros, despre Programul de Dezvoltare Rurală : „Ne furăm singuri căciula“

În opinia deputatului liberal clujean Adrian Oros, condiţiile de eligibilitate pentru fermierii români trebuie să fie clare şi accesibile. Parlamentarul a susţinut miercuri o declaraţie politică în care a subliniat acest lucru.

„Am fost surprins când am citit în mass-media şi pe site-urile de specialitate cele 341 de observaţii cuprinse pe 64 de pagini asupra Programul de Dezvoltare Rurală al României pentru perioada 2014-2020, formulate de către Comisia Europeană pentru revizuirea acestuia. Dar mirarea mai mare a fost când  oficialii Ministerului Agriculturii au declarat că ţara noastră a primit chiar aprecieri de la Comisia Europeană (CE), Executivul european menționând în cadrul rundelor de negocieri că PDR-ul românesc este de o calitate bună și că nu sunt observații de fond și greșeli de programare.

Să declari că 341 de critici sunt de fapt, aprecieri, şi că actualul Program de Dezvoltare Rurală pe perioada 2014-2020 este de lăudat, mi se pare o lipsă de profesionalism din partea celor responsabili de elaborarea şi apoi transmiterea către Comisia Europeană a unei astfel de forme din partea României.


Consider că “ne furăm singuri căciula” şi adevăraţii perdanţi sunt fermierii români care în proporţie de 97% nu vor avea  posibilitatea de a beneficia de măsurile PNDR care vizează promovarea competitivităţii.

Mai mult, autoritățile române trebuie să examineze cu atenție posibilitățile de simplificare care ar putea să fie avute în vedere și să demonstreze mai clar măsurile concrete pe care se angajează să le aplice în ceea ce priveşte măsurile de debirocratizare care vor fi luate în cadrul sistemului; si aici mă refer la metodele prin care se face selecția, verificarea achizițiilor, verificarea plăţilor având în vedere că programul nu poate fi modificat în aceşti 7 ani, decât de trei ori.


Realitatea din acest moment este că în mod efectiv, 97% dintre exploataţiile agricole din România  nu vor avea posibilitatea de a beneficia de măsurile PNDR.  Deşi, teoretic,  strategia indică drept prioritare fermele mici şi mijlocii şi fermele de familie, în practică, acest criteriu conduce la o concentrare foarte mare a fondurilor asupra unui mic de exploataţii, excluzându-se în mod efectiv 97% dintre exploataţiile agricole din România de la posibilitatea de a accesa aceste fonduri europene.

Solicit Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale să facă toate demersurile care se impun pentru ca versiunea oficială a PDR din cadrul SFC2014  care se va trimite din nou Comisiei Europene să fie revizuită în mod profesionist, iar condiţiile de eligibilitate pentru fermierii români să fie clare şi accesibile, pentru ca ei să poată beneficia de cele 8 miliarde de alocate PNDR 2014-2020, la care se adaugă cofinanţarea de la bugetul naţional, ajungându-se în total la aproximativ 9,3 miliarde de euro pentru agricultură şi dezvoltare rurală“.


 

Ultimele Stiri
abonare newsletter