Politică

Președintele ales al României, Klaus Iohannis, vrea înființarea unui muzeu al comunismului

Aflat marţi seara la Timişoara, pentru a comemora 25 de ani de la începerea Revoluției anticomuniste din 1989, preşedintele ales al României, Klaus Iohannis, a vorbit despre necesitatea înființării unui „mare muzeu naţional al comunismului, care să inspire proiecte educaţionale mari”, el susţinând că „de prea multe ori” românii au arătat că nu au învăţat nimic din istorie şi au ignorat „lecţiile trecutului”.

„De prea multe ori am arătat că nu am învăţat nimic din istorie, deci nu ne mai putem permite să ignorăm lecţiile trecutului, aşa cum este conştientizarea ororilor pe care comunismul le-a produs în România. Pentru mine aceasta este cu siguranţă o temă de readus în prezent, de repus în discuţia societăţii. Viitorul democratic al naţiunii române depinde de modul în care ne asumăm un trecut tragic, dar şi de felul în care demonstrăm zi de zi că ştim să apărăm libertatea, drepturile omului şi valorile europene. De aceea, avem mereu nevoie de amintire şi reamintire, doar aşa ne putem feri de comunism. România are nevoie de un mare muzeu naţional al comunismului care să inspire proiecte educaţionale mari, să inspire teme privind diversitatea, nevoia de toleranţă, de responsabilitate civică. În calitate de preşedinte al României, voi pleda pentru construirea unui astfel de muzeu, pentru că preşedintele trebuie să vegheze la cultivarea şi protejarea memoriei naţiunii sale”, a afirmat, marţi seară, Klaus Iohannis, la Timişoara, în discursul rostit în fața Operei, cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la izbucnirea Revoluţiei din decembrie 1989.

Ultimele Stiri
abonare newsletter