Politică
Darius Vâlcov şi-a dat demisia din Senat
Darius Vâlcov, aflat în arest preventiv, după ce a fost trimis în judecată pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile de primar, senator şi ministru, şi-a trimis, luni, demisia din funcţia de parlamentar, la Senat.
Darius Vâlcov este senator din 2012, unde a fost ales în colegiul uninominal 1 din Circumscripţia electorală nr.30 Olt.
Demisia lui Vâlcov a fost depusă la Secretariatul Senatului, potrivit secretarului instituţiei, Ion Vărgău.
Plenul Senatului urmează să ia act de demisia acestuia şi de vacantarea postului de senator.
Avocata lui Darius Vâlcov anunţa, pe 7 aprilie, în ziua în care procurorii DNA au cerut instanţei supreme emiterea unui nou mandat de arestare preventivă pe numele fostului ministru al Finanţelor, că acesta a demisionat din funcţia de parlamentar.
"Demisia domnului Vâlcov este un act politic", spunea la acel moment Lucia Furtună, avocata lui Vâlcov.
Cu toate acestea, demisia efectivă a fost trimisă abia luni la Biroul Permanent al Senatului, la distanţă de o lună şi jumătate de la anunţul făcut de avocata lui Vâlcov.
Darius Vâlcov, aflat în arest preventiv, a fost trimis în judecată de procurorii DNA, care îl acuză de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupa de acesta, de primar, senator şi ministru.