Politică

A fost sau nu a fost blat în cazul Şova?

Absența unor liberali de la ședința în care s-a reluat votul în cazul lui Dan Șova, dar și a unor senatori afiliați grupului PNL a readus în discuție teoria unui blat în cazul PSD-PNL. Evz.ro a realizat o analiză a acestor semne care conduc la această concluzie.

Astfel, unul dintre acestea este ordinea de zi care a fost votată de PNL.

Deși au spus că nu susțin reluarea votului în cazul Șova și că vor ca Senatul să adopte o hotărâre prin care să se ia act de faptul că a fost încuviințată cererea de reținere și arestare a lui Șova, senatorii PNL au votat ordinea de zi formulată în așa fel încât să se treacă la reluarea votului asupra cererii.


Un alt semn a fost reprezentat de absenții nemotivat.

Doar 7 voturi au lipsit pentru ca Dan Șova să ajungă în „beciul domnesc”. Singurele absențe motivate au fost Anca Boagiu și Mihaela Popa, iar absenți nemotivați au fost Crin Antonescu, Cristian Bodea, care a invocat motive personale, Gigi Chiru, Iulian Dumitrescu, Dian Popescu, Viorel Grigoraș și Florian Daniel Cristian, toți de la vechiul PNL.


De asemenea, liberalii nu au plecat de la vot. Chiar dacă aceasta a fost o soluție discutată inclusiv în cadrul grupului PNL, liberalii au decis să rămână la votul în cazul Șova, girând practic, demersul PSD.

Nu în ultimul rând, liberalii nu au mai cerut vot deschis. De regulă, aceştia anunțau că vor vota cu bilele la vedere în cazul cererilor pe Justiție, dar acum nu au mai făcut acest lucru.


De asemenea, Gorghiu s-a arătat deranjată că PNL este culpabilizat pe votul de la Senat, spunând: „PNL și-a făcut datoria. Vreau să le mulțumesc public senatorilor PNL pentru că au votat corect”.

abonare newsletter