Politică

Adriana Săftoiu a lansat „Cronică de Cotroceni“ la Cluj- Despre personalizarea puterii

Fostul consilier prezidenţial Adriana Săftoiu şi-a lansat joi, la Cluj, cartea „Cronică de Cotroceni“. Volumul are ca temă centrală personalizarea puterii şi vorbeşte despre lucruri deja ştiute, după cum subliniază chiar autoarea: „Toată lumea vorbeşte despre lucrurile amintite în carte, eu vin doar să le certific“.

Prezent la lansarea cărţii, fostul secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Valentin Naumescu a precizat că această personalizare a puterii caracterizează de altfel toate instituţiile politice din România. Naumescu a subliniat însă că acest volum nu a fost scris „din răzbunare“, nici pentru a dezvălui informaţii clasificate.

Cartea Adrianei Săftoiu nu încearcă să demonstreze ceva, ci încearcă să pună întrebări, spune autoarea.


„Toată lumea vorbeşte despre lucrurile amintite în carte, eu vin doar să certific. Puteţi înlocui numele lui Traian Băsescu cu alte nume. Uşor, uşor, veţi remarca că din păcate după 25 de ani avem o problemă cu puterea politică din România. Cei mai mulţi o iau razna datorită anturajului, însă trebuie acţionat asemenea unui părinte cu copilul său, trebuie corectate derapajele de la rădăcină pentru că atunci când va creşte, în adolescenţă, copilul va fi mai greu de corectat”, a spus Adriana Săftoiu.

 „Însemnările sale din jurnal – se arată pe coperta cărţii – completate cu numeroase amintiri, reconstituie fragmentar acea perioadă din viaţa autoarei, într-o vreme când speranţele renăscute ale multor români se aflau pe un trend ascendent. Iluziile însă nu pot dura o veşnicie. Simple gesturi, evenimente sau scurte schimburi de replici vin să ne sugereze o altă lume, îndeobşte nevăzută sub toate faţetele ei, una în care regulile par fluide şi imposibil de ordonat, iar deciziile depind prea adeseori de afinităţi sau aversiuni greu de înţeles.


Scrisă cu nerv, cu un spirit de revoltă bine temperat, şi bazându-se pe iscusinţa autoarei de a analiza retrospectiv fapte la care a fost martoră nemijlocit, cartea Adrianei Săftoiu se constituie astfel într-o mărturie condusă inteligent, despre o epocă şi câteva dintre personajele ei aflate la putere sau în preajma acesteia, dar şi despre ce se poate întâmpla atunci cînd convingerile personale ajung să se afle în opoziţie cu ale celor din jur”

Etichete: adriana saftoiu
Ultimele Stiri
abonare newsletter