Politică

UPDATE Protest organizat de liberali în centrul Clujului, în timpul dezbaterii moţiunii de cenzură GALERIE FOTO

Un miting pentru susţinerea moţiunii de cenzură împotriva Guvernului Ponta are loc vineri, în centrul municipiului Cluj-Napoca, unde liberalii au anunţat că va fi pichetat sediul Prefecturii. Este al treilea protest organizat la Cluj în care se cere demisia premierului Victor Ponta.

UPDATE

Câteva zeci de manifestanţi, majoritatea reprezentanţi PNL, s-au strâns în faţa Prefecturii Cluj pentru a manifesta împotriva guvernului şi a premierului Victor Ponta. Printre cei care au participat la miting s-au numărat lideri ai organizaţiei judeţene şi municipale a PNL, precum şi consilieri locali.

Participanţii au purtat pancarte inscripţionate cu mesaje precum „Ponta a furat şi se vrea scăpat”, „Ponta ş-o-va lua”, „Premierul cercetat pentru furtul de la stat”, sau “Jos Ponta”.


De asemenea, pe parcursul mitingului, protestatarii au scandat împotriva premierului şi guvernului pe care îl conduce.

Joi, mai exact cu o zi înaintea moţiunii PNL, un alt protest împotriva lui Ponta a avut loc în Piaţa Unirii. La mitingul de joi s-au adunat aproximativ 500 de persoane.


-----------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Mitingul pentru susţinerea moţiunii de cenzură este programat să înceapă la ora 11.00.


PNL Cluj estimează că la miting vor participa în jur de 500 de persoane.

“PNL Cluj, în intervalul orar 11-13, va organiza un miting de protest împotriva premierului Victor Ponta în faţa Instituţiei Prefectului judeţului Cluj, pe platoul pietonal din faţa Băncii CEC. Îi vom cere demisia în stradă premierului Victor Ponta. Condamnăm abuzurile Guvernului PSD”, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor.


Ei au mai precizat faptul că PNL Cluj a obţinut acordul de la instituţiile abilitate cu privire la organizarea şi desfăşurarea acestei manifestări.

Parlamentul dezbate, vineri, de la ora 10.00, prima moţiune de cenzură împotriva Guvernului Ponta iniţiată după câştigare alegerilor prezidenţiale de către Klaus Iohannis, dar iniţiatorii, liberalii, nu îi dau prea mari şanse de reuşită.

Ultimele Stiri
abonare newsletter