Politică

Consilierul local Geréd. Tânăr şi atât!

Dacă îi vezi lângă un stâlp, mai degrabă saluţi stâlpul: cu un an înaintea alegerilor locale, Monitorul de Cluj vă arată cât sunt de vizibili politicienii, în ochii cetăţenilor. În ordine alfabetică, în seria pe care Monitorul o realizează urmează Geréd Imre.

Anul viitor vor avea loc alegeri locale şi cei mai mulţi dintre consilierii locali vor candida pentru un nou mandat. Unii dintre ei nu au reuşit să se remarce sau să facă cunoscuţi în ochii clujenilor deşi sunt deja la al doilea mandat. Alţii însă nu au avut timp fizic pentru a se face remarcaţi.

Dacă Ionică Pop (PNL) este decanul de vârstă din Consiliul Local Cluj-Napoca, cel mai tânăr consilier local are numai 26 de ani. Este vorba despre Geréd  Imre, reprezentant UDMR Cluj. Consilierul face parte din Comisia pentru sănătate, muncă, protecţie socială tineret şi sport. 


Din facultate, direct în Consiliul Local

Geréd  Imre este absolvent a două facultăţi: Facultatea de Ştiinţe Economice şi între timp a terminat şi Facultatea de Teologie Romano Catolică din Cluj.  

Declaraţia sa de avere, asemenea celei de interese este goală. Geréd  Imre nu are proprietăţi, nici datorii, potrivit declaraţiei de avere de pe site-ul Primăriei Cluj-Napoca. De la Consiliul Local, Geréd  Imre a luat anul trecut aproximativ 8.000 de lei.


Consilierul a fost membru al Uniunii Studenților Maghiari şi, ulterior, responsabil PR la Clubul Economiştilor din organizaţie. De asemenea, din 2012 este preşedintele Forumului Tinerilor din județul Cluj.

Proiectele tinerilor şi plăcuţele bilingve, printre priorităţi

Geréd  Imre subliniază că împreună cu ceilalţi consilieri ai UDMR s-a implicat în proiecte care îi vizează pe tineri şi mai ales în tot ceea ce a vizat proiectul Capitală Europeană a Tineretului în 2015. Implicarea sa a vizat creşterea bugetului pentru acest proiect, spune consilierul. De altfel, spune Geréd  Imre, a existat o colaborare bună cu toţi consilierii locali, indiferent de culoare politică. Alte proiecte care au fost în atenţia acestuia au vizat gratuitatea pe transportul în comun al studenţilor.


Geréd  Imre s-a implicat şi în proiectele care au vizat plăcuţele bilingve, alăturându-se recent grupului de iniţiativă civică Musai-Muszáj. Grupul a adunat 250 de semnături din partea unor personalități din Cluj în cadrul campaniei „Primăvara celor 1000 de procese” şi în care Primăria Cluj-Napoca urma să fie dată în judecată din cauza indicatoarelor multilingve.

Dintre persoanele care s-au alăturat campaniei s-au numărat atunci viceprimarul Anna Horváth, pe atunci președintele interimar al Consiliului Județean şi Vákár István.


Ce spun clujenii

Clujenii cu care Monitorul a stat de vorbă subliniază că atâta timp cât nu sunt aleşi direct, asemenea primarilor, lumea nu are cum să îi cunoască.

“Nu l-am mai văzut niciodată pe acest domn, dar ştiu în schimb cu ce se ocupă consilierii locali. De asemenea, ştiu că se organizează şedinţe de consiliu local la care pot participa cetăţenii, dar la care eu nu am participat. Parcă preşedinţii de asociaţii de proprietari participau la întâlniri cu consilierii, dacă bine îmi aduc aminte… Consilierii locali nu sunt aleşi şi poate şi din acest motiv nu îi cunoaşte lumea, cum de exemplu îl cunoaşte pe primar”.  (Amelia Crişan)


“Nu îl ştiu pe acest consilier, dar nu sunt din Cluj-Napoca. Despre consilierii locali ştiu, de exmplu cum este la noi în sat, vin la noi şi ne mai spun cu cine să votăm. Sau mai mergem noi la ei să le spunem să mai repare câte un drum. Cam atâta ştiu în general despre consilieri”. (Florin Ghişa)

Ultimele Stiri
abonare newsletter